O tânără iubire la început de drum, în familia „Vieții libere”. Casă de piatră, Marina și Gabriel! (FOTO)
Foto: Virgil Petrescu

O tânără iubire la început de drum, în familia „Vieții libere”. Casă de piatră, Marina și Gabriel! (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Sâmbătă, 10 august, a fost zi de sărbătoare pentru familia "Vieții libere". Cea mai tânără colegă a noastră, Marina Carmen Nadoleanu, a spus "Da!" în fața ofițerului de stare civilă, alături de alesul inimii ei, Gabriel Andrei Cîra.

A fost un moment de bucurie din care ne-am hrănit sufletește și noi, colegii, alături de părinții celor doi tineri, Gina și Sorin, respectiv, Camelia și Maricel, și cei care le vor fi nași, Liliana și Lucian Haraga.

Deși sunt foarte tineri, având doar 23, respectiv, 24 de ani, Marina și Gabi sunt deja de mult timp împreună, fiindcă s-au cunoscut acum cinci ani, prin niște prieteni comuni. Mai mult decât atât, amândoi sunt foarte maturi și determinați în ceea ce privește responsabilitățile lor, un lucru foarte bun, ținând cont că deja primul lor copil, Olivia, este pe drum, urmând să se nască în luna decembrie. Deși își iau cu seriozitate în piept viața, cei doi tineri nu uită să se bucure alături de familiile lor și de prieteni, să viseze frumos și să întâmpine totul cu optimismul specific vârstei lor.

După ce și-a terminat studiile, Marina s-a integrat foarte bine în familia "Vieții libere", unde lucrează la departamentul Publicitate, iar Gabi lucrează de la distanță pentru o companie din București. Ca orice tineri aflați la început de drum în viață, Marina și Gabi își doresc o casă a lor, unde să își crească în liniște fetița. Vor să fie sănătoși, să aibă liniște și armonie în viața lor, ceea ce le dorim din toată inima și noi, alături de familiile și prietenii care le-au fost aproape, sâmbătă, cu această fericită ocazie. Casă de piatră, Marina și Gabriel Cîra, să vă țină Dumnezeu sănătoși, să vă iubiți mereu ca acum și să vă fie drumul în viață cât mai lin și luminos!

Citit 7875 ori Ultima modificare Luni, 12 August 2024 15:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.