În primele zile ale anului, orașul Galați a fost locul unde tehnologia și energia tinerilor pasionați de robotică s-au întâlnit într-un cadru prietenos şi primitor. Între 3 și 5 ianuarie, Sala Pașilor Pierduți a Universității "Dunărea de Jos" a găzduit cea de-a doua ediție a evenimentului "Marea Unire a Roboticii"(MUR), care a reunit echipe de liceeni din țară și din Republica Moldova, fiind parte din programul FIRST Tech Challenge România - organizat de Asociația Nație Prin Educație și susținut de membrul fondator BRD.
Organizat de echipa ByteForce, primul club de robotică din Galați, evenimentul a fost un real succes. Nu au lipsit momentele spectaculoase, iar atmosfera a fost întreținută de hore spontane, standurile tematice ale echipelor și chiar un food corner pentru participanți și spectatori aducând tot atâtea elemente atractive. Fiecare detaliu a fost gândit pentru ca toată lumea să se simtă bine, iar echipa organizatoare a fost mereu atentă la nevoile tuturor, de la participanți la public.
Evenimentul a început cu festivitatea de deschidere, unde eleva Sabina Avram de la corul Colegiului Național "Vasile Alecsandri" a cântat imnul, ulterior luând cuvântul prof. univ. dr. Arthur Viorel Tuluş, prorector al Universității "Dunărea de Jos" Galați; preşedintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea; prof. Gabriela Grecu, inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Şcolar Județean Galați; prof. Romeo Zamfir, directorul Colegiului Național "Vasile Alecsandri" şi mentorul coordonator ByteForce și conf. dr. ing. Răzvan Constantin Şolea, decan al Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică Galați (FACIEE) şi mentor tehnic al aceluiași club. Aceștia au subliniat importanța susținerii tinerilor și a educației STEM, apreciind eforturile echipei ByteForce de aduce în Galați astfel de inițiative.
Competiţii intense, cu meciuri transmise live
Competițiile propriu-zise s-au desfășurat pe parcursul a două zile intense. Meciurile au fost transmise live pe canalul de YouTube ByteForce, astfel încât cei care nu au putut fi prezenți fizic să poată urmări acțiunea. Finala a fost punctul culminant al evenimentului, o confruntare strânsă între alianțele Byteforce-Seramitae și Peppers-Starlight, plină de emoții și strategii ingenioase.
Alianța formată din echipa StarLight 24909 din Pitești și Peppers 19044 din Iași a reușit să obțină victoria cu un scor impresionant, demonstrând că lucrul în echipă face diferența.
Dincolo de competiție, evenimentul a fost și o oportunitate de învățare. Prezentările speakerilor invitați, de la povești inspiraționale până la lecții tehnice, au oferit participanților noi perspective. Nicolae David și Moșu Luca, de la echipa RO2D2 din Ploiești, au povestit despre drumul lor spre finalele mondiale de la Houston, în timp ce Stephanie Ion, alumnă a ByteForce, a împărtășit experiența personală din PR și marketing, oferind tuturor celor pasionată de domeniul non-tehnic sfaturi.
De asemenea, echipa WattsUp din Câmpulung-Muscel a dezvăluit secretele din spatele proiectării roboților funcționali, optimi, iar Ștefan Popa, fost membru al echipei Peppers, a oferit detalii din culisele activității sale de voluntar în Asociația Nație Prin Educație, inspirând generațiile tinere să se alăture comunității FIRST Tech Challenge din România.
Pentru echipa ByteForce, acest eveniment a fost mai mult decât o competiție demonstrativă – a fost o șansă de a arăta că tehnologia poate uni oameni și comunități. Proiectul lor, Inspire Moldova, a avut un impact deosebit, aducând la MUR echipe de peste Prut, precum Sirius Socrate din Chișinău. Astfel, "Marea Unire a Roboticii" și-a respectat numele, construind punți nu doar între orașe, ci și între țări.
În cele din urmă, evenimentul s-a încheiat cu aplauze și mulțumiri pentru toți cei care au făcut succesul acestor zile posibil: echipele participante, mentorii, voluntarii, părinții, arbitrii și spectatorii care au încurajat de pe margine sau din fața ecranelor. "Marea Unire a Roboticii" nu este doar o competiție, ci o dovadă că, atunci când pasiunea și munca se întâlnesc, rezultatele pot fi cu adevărat impresionante.