Pe timp de iarnă, fântânile arteziene şi ţâşnitorile seacă, apa fiind oprită, cel mai probabil fiindcă, pentru a nu îngheţa, provocând avarii la ţevile de alimentare, ar trebui să fie lăsate să curgă în permanenţă, ceea ce este greu, dacă nu imposibil. Unele dintre ele nu mai au un sistem cu robinet, ci cu levier, iar să-i determini pe gălăţeni să le folosească în mod corespunzător ar fi probabil un coşmar de care nimeni nu are chef. În plus, ar şi costa destul de mult să curgă apa continuu.
Aşa că, pentru a nu exista tentaţia folosirii (cum, Doamne iartă-mă, să ni se facă sete şi iarna pe stradă?!), ţîşnitorile sunt închise, iar capul de inox este deşurubat şi pus la păstrare, pe timp de iarnă, urmând să revină pe poziţii când se desprimăvărează bine.
Între timp, frumoasele ţâşnitori, replici ale unora de epocă, instalate în Parcul Eminescu, de pildă, sunt folosite de fumători drept scrumiere, cu toate că acestea există la coşurile de gunoi special prevăzute cu aşa ceva. Dar de ce să se mai complice omul, dacă "farfuria" ţâşnitorii secate este mai la îndemână?