Banii Galațiului - adică bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului și bugetele societăților de interes local pe 2025 - sunt la mâna aleșilor locali. Tot consilierii locali vor decide prin vot cât vom plăti pentru un bilet de călătorie cu Transurb și cât pentru un abonament de transport.
Contractarea unui nou credit, în valoare de 150 de milioane de lei, și prelungirea ratelor la alte cinci credite utilizate deja de administrația locală vor fi, de asemenea, supuse aprobării Consiliului Local. O serie de noi tarife pentru parcările publice, dar și valoarea chiriilor pentru locuințele ANL vor fi supuse la vot.
Acestea sunt printre cele mai importante decizii pe care vor trebui să le ia consilierii locali convocați joi, 27 martie, într-o ședință „maraton”. Pe ordinea de zi se află peste 70 de proiecte de hotărâre, din care unele cu siguranță vor genera discuții și amendamente care ar putea sau nu să fie acceptate.
Este adevărat că PSD are o majoritate solidă - 16 voturi, din 27 - dar și aleșii opoziției vor avea un cuvânt de spus. Mai ales că întrunirea va fi condusă de un președinte de ședință care reprezintă opoziția - consilierul local PACT Gregor Teodorescu. Altfel spus, nu se va putea plânge nimeni că i se va cenzura ori scurta intervențiile.
Se anunță, deci, o ședință lungă...