Un eveniment cumplit a îndoliat lumea magistraturii, dar şi pe cea a sportului gălăţean. Judecătoarea Georgeta Ciungan, de la Secția penală a Tribunalului Bihor, a fost găsită moartă în casă, la vârsta de 51 de ani. Înainte de a fi judecătoare, Georgeta Petrea-Lazăr, aşa cum era cunoscută în lumea sportului, a câştigat două medalii de aur la Campionatul Mondial de atletism pentru juniori din 1992.
Judecătoarea Georgeta Ciungan, de 51 de ani, a încetat din viață la finele săptămânii trecute. Conform publicaţiei Bihor Online, judecătoarea a fost găsită moartă în locuința sa din comuna Nojorid, din apropiere de Oradea, după ce a fost sunată de Biroul Electoral Județean Bihor pentru a confirma că va reveni ca președintă a Biroului Electoral Salonta în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Moartea judecătoarei a fost confirmată de Consiliul Superior al Magistraturii, care a transmis, printr-un ferpar publicat pe pagina instituției, că „își exprimă profundul regret pentru încetarea din viață a doamnei Georgeta CIUNGAN, judecător în cadrul Tribunalului Bihor, și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate”.
Potrivit presei din Oradea, judecătoarea suferea de mai mulți ani de depresie şi fusese internată pentru tratament. Conform unor informații neoficiale, Georgeta Ciungan s-ar fi spânzurat.
Dublă campioană mondială şi medaliată europeană
Înainte de a intra în magistratură, judecătoarea s-a remarcat în plan sportiv. În 1992, Georgeta Petrea-Lazăr, legitimată la CSU Galaţi şi antrenată de Fiţa Lovin, a câştigat două medalii de aur la Campionatul Mondial de atletism pentru juniori (sub 20 de ani) desfăşurat la Seul, în probele de 400 metri şi 400 metri garduri. În 1999, la Cupa Europei, viitoarea magistrată a câştigat medalii de argint în probele de 400 metri garduri şi de ștafetă 4x400 metri. Mai are în palmares medalii de bronz la Campionatele Europene din 1991 şi din 2000, în proba de 4x400 metri. La acestea se adaugă trei titluri de campioană naţională.
Cariera sa sportivă s-a încheiat în anul 2000, în urma unei accidentări suferite în timp ce se pregătea pentru Jocurile Olimpice de la Sydney. În următorii patru ani, a fost antrenoare la CSU Galaţi, după care s-a reorientat către magistratură.
Absolventă a Universității „George Barițiu” din Brașov, promoția 2012, Georgeta Ciungan a intrat, pe primul loc, la Institutul Național al Magistraturii, în 2012. A activat ca stagiar (2014-2015) și apoi prin numire la Judecătoria Focșani, iar din noiembrie 2018 a fost magistrat la Tribunalul Bihor. Pe 1 aprilie 2022, a preluat, cu delegare, funcția de președintă a secției penale a instanței orădene.