A vrut să mituiască doi polițiști ca să scape de amendă

A vrut să mituiască doi polițiști ca să scape de amendă
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

O gălățeancă s-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să scape de o amendă contravențională oferind șpagă polițiștilor de la Secția 1.

Echipajul a surprins-o pe femeie, care parcase neregulamentar pe o stradă din centrul orașului, iar în momentul în care i-au adus la cunoștință neregula și că urma să fie sancționată, femeia a apelat la clasicul și ilegalul truc al ”ungerii rotițelor”. S-a arătat dispusă să dea bani în schimbul bunăvoinței, numai că polițiștii au pus mâna pe telefon și și-au sunat colegii de la Anticorupție.

”Proprietara autoturismului, o femeie, a intervenit, promițând în mod repetat oferirea unor sume de bani pentru a nu fi luate măsurile legale. Refuzând categoric orice astfel de propunere, polițiștii au documentat situația cu ajutorul body-cam-ului din dotare și au sesizat de îndată structura Direcției Generale Anticorupție (DGA). A fost organizată prinderea în flagrant a persoanei menționate, în timp ce le oferea suma de 100 de euro celor doi agenți de poliție”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție. Mai mult, în timpul ”negocierilor”, polițiștii au constatat că mituitoarea mai avea un motiv serios să le cumpere bunăvoința: asigurarea RCA a mașinii era expirată, faptă care constituie contravenție și atrage o amendă usturătoare.

Gălățeanca este cercetată acum pentru dare de mită.

Citit 2673 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Iunie 2025 22:49

2 comentarii

  • postat de Întreb pentru un prieten
    Miercuri, 04 Iunie 2025 13:40
    5.2.205.***
    O fi la mintea cocosului, e și la mintea găinii?
    Daca găină are cocos cu creasta, se sparge valul în liniște și se lasă cu NUP?
    Ne țineți la curent cu cazul, daca tot ați început?
    1
    0
  • postat de Quaestio
    Marți, 03 Iunie 2025 22:12
    5.13.174.***
    La mintea cocosului ...cu bodyCam pe ei , isi Risca Locul de munca ptr. 50-100 ron !
    0
    26

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro