Cu ocazia Sărbătorilor Galaţiului din acest an, municipalitatea a anunţat că va lua noi măsuri organizatorice, faţă de anii precedenţi, pentru ca circulaţia în oraş să nu mai aibă de suferit. Astfel, meşterii populari îşi vor putea comercializa produsele pe platforma de la „Potcoava de Aur”, în vreme ce concertele se vor ţine la intersecţia Falezei Superioare cu Prelungirea Coşbucului şi cu strada Regiment 11 Siret, în dreptul parcului Viva.
„În perioada 28 noiembrie – 1 decembrie, seara, bulevardul Falezei va fi închis pentru circulaţia autovehivulelor, de la Elice şi până la BAC. Aici, pe Faleza Superioară, va avea loc tot comerţul stradal, tocmai pentru a nu bloca oraşul. De asemenea, în acest an nu se va mai organiza niciun concert la Casa de Cultură a Sindicatelor”, ne-a informat viceprimarul Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco.