Un incident șocant s-a petrecut în această dimineață în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPH) Galați. Conform surselor noastre, un bărbat reținut după ce ar fi tâlhărit un livrator și-a pus capăt zilelor chiar în celula în care urma să-și petreacă cele 30 de zile de arest preventiv.
Acesta avea 25 de ani și se pare că ar fi recurs la gestul extrem folosindu-se de o geacă. Duminică, 9 noiembrie, tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat și jefuit un livrator, de la care a sustras un pachet conținând mai multe un produse, pe care de altfel le comandase.
"La data de 11 noiembrie 2025, în jurul orei 11:10, în timp ce se afla în timpul serviciului, un agent de poliție din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Galați a găsit un bărbat, de 25 de ani, persoană privată de libertate, spânzurat într-una dintre camerele centrului, folosind un hanorac pe care îl legase de bara metalică a unuia dintre paturile din cameră. Personalul medical sosit la fața locului i-a acordat bărbatului asistență medicală de specialitate, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, a fost constatat decesul acestuia", a transmis IPJ Galaţi, într-un comunicat.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

