Ou sont les neiges d'antan? Copiii de astăzi nu prea au amintiri cu zăpadă, cel puţin nu cu cea din Galaţi.
Duse sunt iernile cu nămeţi cât gardul, când, pe la bunici, ne dădeam cu sania, din curte, direct în uliţă sau când puneam monopol pe toate drumurile în pantă, să ne facem noi cel mai şmecher derdeluş. Duse sunt iernile când taţii noştri ne puteau trage cu sania nu doar prin cartier, ci prin tot oraşul, fiindcă zădapa, deşi îndepărtată, tot reuşea să formeze un strat sănătos, dur, numai bun să se transforme în autostrada lui Moş Crăciun.
De altfel, de aceea şi colindătorii veneau prin ger şi prin omăt, scuzându-se în cânt pentru întârziere. Iar Moşul însuşi, se ştie, venea cu sania, chiar dacă, în copilăria noastră, nu era trasă de reni neapărat.
Astăzi, copiii care trec prin preajma patinoarului au avantajul de a găsi măcar puţină zăpadă artificială, reziduu rezultat din curăţarea gheţii între antrenamente sau în timpul jocurilor. Dacă activitatea e mai intensă la patinoar, cresc şi movilele de zăpadă, şi bucuria copiilor. Iată o idee de business, pe lângă patinoarele în aer liber, n-ar strica şi derdeluşuri sau locuri de bulgărit? Altfel, zăpada rămâne doar amintire.
