Adevărul este că „Ienăchiţă” sună… arhaic. Iar în prezentul anului 2026 „Emil” pare mai… potrivit. Glumim, desigur!
Imaginea pentru „Poza zilei” este cât se poate de reală! Nu creată de inteligenţa artificială sau editată. Ne-a fost semnalată de un cititor al ziarului nostru, domnul Vasile Costea: „Numele lui Ienăchiţă Văcărescu apare pe faţada unui bloc (C11) din Micro 17 drept Emil Văcărescu. Sper că nu apare şi în actele de stare civilă ale locuitorilor”. Sperăm şi noi că nu! Dar am fost curioşi să aflăm cu apare numele străzii în documentele oficiale ale oraşului.
Ei bine, în hotărârea Consiliului Local prin care sunt trasate zonele de impozitare ale municipiului Galaţi, apare ca fiind strada „Enăchiţă Văcărescu” – situată în zona B de impozitare.
Tot „Enăchiţă” scrie şi în cele mai recente două hotărâri de Consiliu Local care vizează strada. Hotărârea nr. 8 din 26 ianuarie 2024 stabileşte un preţ de vânzare de 169,58 euro/mp, fără TVA, pentru un teren situat în Micro 17, strada Enăchiță Văcărescu nr. 1, zona Pieței Agroalimentare.
Iar Hotărârea nr. 252 din 2020 are ca obiectiv introducerea unui colector canalizare pe strada Enăchiță Văcărescu, autorităţile argumentând că nu dispune de reţea de canalizare.
Istoria consemnează, însă, că Ienăchiţă Văcărescu – cărturar, poet, filolog și istoric român din Țara Românească – a fost una dintre cele mai luminate minţi ale vremii sale. Noi îi ştim doar pe Ienăchiţă, Alecu, Nicolae şi Iancu Văcărescu. Dar poate vor fi avut vreun urmaş pe nume Emil…
Foto: Anca Spânu

