Pe 4 martie se împlinesc 49 de ani de la devastatorul Cutremurul din 4 martie 1977, una dintre cele mai mari tragedii din istoria recentă a României. Seismul, produs la ora 21,22, a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter și a durat aproximativ 55 de secunde, suficient pentru a schimba definitiv fața României și destinul a mii de familii.
Când „Dulce și amar” s-a transformat în tragedie
În acea seară, Televiziunea Română difuza filmul bulgăresc "Dulce și amar" (titlul original: Sladko i gorcivo), regizat de Ilia Velcev și lansat în 1975. Pelicula începuse la ora 20,30 și se apropia de final în momentul producerii seismului. Pentru mulți români, imaginea filmului întrerupt brusc de zguduitura violentă a devenit un reper al tragediei, iar o seară obișnuită de început de primăvară s-a transformat într-un coșmar colectiv. Din zona seismică Vrancea, cea mai activă zonă din țară, s-a declanșat cutremurul, la o adâncime de 100 de kilometri, care a curmat peste 1.500 de vieți. Alte peste 11.000 de persoane au fost rănite, iar aproximativ 35.000 de familii au rămas fără adăpost. Seismul a fost resimțit pe întreg teritoriul României, dar și în țările vecine, fiind înregistrat de aproape toate observatoarele seismologice din lume.
Zgomotul asurzitor care a anunțat dezastrul
Supraviețuitorii își amintesc și astăzi de un zgomot puternic, asemănător unui tunet sau unui vuiet adânc, care a precedat mișcarea violentă a pământului. Specialiștii explică fenomenul prin propagarea undelor seismice prin sol, care pot produce sunete intense înainte sau în timpul undei principale.
Pentru mulți, acel zgomot a fost primul semn al dezastrului iminent. În câteva secunde, liniștea serii s-a transformat în haos: blocuri care se clătinau, clădiri care se prăbușeau sub privirile îngrozite ale oamenilor, strigăte și sirene în noapte.
Numeroase imobile vechi, mai ales cele construite înainte de Al Doilea Război Mondial, s-au prăbușit sau au suferit avarii grave, iar imaginile cu oameni scoși de sub dărâmături au rămas întipărite în memoria colectivă.
În primele ore, intervenția autorităților a fost dificilă, însă cetățenii s-au mobilizat rapid pentru a-și salva semenii. Nicolae și Elena Ceaușescu se aflau în Nigeria, astfel că starea de necesitate a fost instiuită prin telefon. Pompieri, militari și voluntari au lucrat zile întregi printre ruine, într-o cursă dramatică pentru a găsi supraviețuitori. Imediat după cutremur, Nicolae Ceaușescu a hotărât să deschidă „Contul refacerii, solidarității și omeniei“, cunoscut sub numele de „Omenia“, unde toți oamenii muncii trebuia să doneze bani pentru reconstrucția țării. În ajutorul României au sărit atunci și țările străine, care au trimis sume mari de bani pentru reconstrucția Bucureștiului, orașul cel mai afectat de cutremur, dar și a altor localități din țară.
Preț prea mare pentru lecții prea mici
Cutremurul din 1977 a dus la modificarea normelor de proiectare și construcție antiseismică din România. Au fost introduse reglementări mai stricte, iar consolidarea clădirilor vulnerabile a devenit o prioritate.
Cu toate acestea, la aproape jumătate de secol distanță, mii de clădiri din România, în special din București, dar şi din Galaţi, rămân încadrate în clase de risc seismic. Pentru cei care au trăit acea noapte, 4 martie 1977 nu este doar o dată din calendar, ci o lecție despre fragilitate, solidaritate și despre nevoia de a construi mai sigur pentru viitor.
