Tentativă de suicid, la doar 22 de ani

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O femeie dintr-o comună gălăţeană a încercat să-şi pună capăt zilelor la doar 22 de ani. Nimeni nu poate spune, deocamdată, ce era în sufletul ei în momentul în care disperarea a copleşit-o. Or fi fost datoriile sau alte necazuri neştiute care îi apăsau, probabil, pe umeri. Cert este doar că, fără să spună nimic, a încercat să îşi viaţa, spânzurându-se cu un fular, chiar în casa părintească.  

La uşa Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă, unde medicii încearcă să o vindece pe femeie de rănile suferite în timpul tentativei de suicid, aşteaptă un bărbat care susţine că îi este soţ. 

„Eu eram pe la vecini, spune el. Când am plecat de acasă, a vorbit frumos cu mine, nici nu m-am gândit la aşa ceva. Avem nişte datorii, de vreo 60 de milioane, la un prieten, dar mi-a zis că pot să-i dau înapoi când am. Dar am trecut şi prin perioade mai grele, când am avut datorii mai mari. Suntem împreună de vreo 6 ani”, povesteşte, sigur pe el, bărbatul.

După vreo câte minute, însă, se răzgândeşte şi spune că, de fapt, nu e căsătorit cu femeia care zace pe un pat de spital, dar că trăieşte în concubinaj cu ea şi că avea de gând să facă nuntă, de Paşti.

Bărbatul mai spune că rudele femeii au fost cele care au găsit-o, au tăiat fularul şi l-au anunţat. După ce, în primul moment, s-a gândit să o aducă singur la spital, a renunţat şi a aşteptat ajutor de specialitate.  

Cei doi sunt şomeri, locuiesc în casa părinţilor femeii şi, dacă e să dăm crezare spuselor bărbatului, se afundaseră în datorii tocmai fiindcă nu au locuri de muncă şi aveau nevoie de bani ca să supravieţuiască. 

„La Spitalul de Urgenţă a fost adusă, în stare gravă, cu insuficienţă respiratorie, edem cerebral şi comă o femeie de 22 de ani care a încercat să îşi ia viaţa prin spânzurare. Din fericire, a fost oprită la timp, astfel încât efectul lipsei de oxigen asupra creierului a fost limitat. La ora actuală este, în bună parte, recuperată. 

Sigur că motivele care au împins-o spre acest gest disperat persistă, dar, cum spunea Epictet, unul dintre marii filosofi ai Antichităţii, importante nu sunt lucrurile, ci părerea noastră despre lucruri. Deci, acum, salvată fiind, s-ar putea să interpreteze ceea ce i se întâmplă altfel şi să repornească pe calea vieţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.

Citit 1553 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.