Considerați primii în topul cauzelor accidentelor grave și foarte grave, pietonii, bicicliștii și trotinetiștii au fost vizați de o amplă acțiune de Poliției Rutiere, care a împânzit traficul timp de trei zile și care nu s-a limitat la a da avertismente sau sfaturi. Sute de amenzi au fost împărțite celor care, în diverse circumstanțe, s-au pus în pericol inclusiv pe ei înșiși, fără a mai vorbi despre ceilalți.
Acțiunea care a vizat conduita celor trei categorii de participanți la trafic a avut loc în intervalul 24-26 aprilie, în weekend, și s-a axat pe modul în care aceștia circulă pe drumurile publice, de la respectarea normelor rutiere la purtarea echipamentelor de protecție. Vulnerabilitățile nu s-au lăsat așteptate, astfel că echipajele au împărțit cu dărnicie sfaturi și recomandări, dar și amenzi. Cei mai afectaţi au fost bicicliștii.
”În cadrul acțiunii, polițiștii au constatat și aplicat 460 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. Dintre acestea, 172 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate bicicliștilor, 91 pietonilor și 31 conducătorilor de trotinete electrice, valoarea totală a acestora depășind 40.000 de lei. Alte 166 de sancțiuni au vizat diverse alte abateri la regimul rutier”, au transmis reprezentanții IPJ Galați.
Sfaturi pentru a nu fi amendaţi
Pentru a ne salva bugetul de la plata unei sancțiuni usturătoare, dar și pentru a ne proteja viața, indiferent cum alegem să circulăm pe drumurile publice, polițiștii recomandă:
- Trotinetele electrice se conduc pe pistele pentru biciclete, acolo unde drumul este prevăzut cu acestea, şi doar în lipsa acestora vor fi conduse pe carosabil.
- Circulația trotinetelor electrice pe carosabil este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.
- Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia nu are nevoie de permis de conducere, dar trebuie să aibă cel puțin 14 ani și să aibă asupra lui un act de identitate.
- Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.
- Este interzis transportul pasagerilor pe trotinete electrice.
- Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația trotinetelor electrice pe timp de noapte fără astfel de mijloace și dispozitive în stare de funcționare.
- La trecerile pentru pietoni, conducătorii de biciclete și trotinete electrice vor traversa strada pe lângă vehiculele pe care le conduc.
- Conducătorilor de trotinete electrice le este interzis consumul de alcool sau droguri atunci când se deplasează pe drumurile publice.
- Conducătorii de trotinete electrice trebuie să circule numai în aliniament pe drumurile publice.
- Este interzisă conducerea trotinetelor electrice când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, polei sau gheață.
- Conducătorii de trotinete electrice sunt obligați să mențină contactul cu solul pe timpul circulației pe drumurile publice, iar atunci când schimbă direcția de mers acest lucru se face prin deplasarea pe lângă trotinete, cu respectarea regulilor privind circulația vehiculelor trase sau împinse cu mâna.

