Două zile de luptă cu focul

Două zile de luptă cu focul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sâmbătă noaptea, la ora 01.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a fost anunţat că în zona Barboşi au lat foc mai multe anexe gospodăreşti folosite pe post de crescătorii de porci. „S-a intervenit cu trei autospeciale, iar focul a fost lichidat la ora 02.54. Au ars 180 de metri de acoperiş, furaje şi materiale textile. Cauza probabilă a incendiului este neglijenţa, focul pornind de la o ţigară care nu fusese stinsă corespunzător”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU, căpitanul Eugen Chiriţă.

Un incendiu de vegetaţie a izbucnit, tot sâmbătă, la orele prânzului, în apropiere de Tecuci. Focul a decimat circa opt hectare de teren. Incendiul a fost anunţat la 112 la ora 13.14. În zonă s-a acţionat cu o autospecială şi un autocamion al grupei de intervenţii de la Tecuci, iar focul a fost lichidat la ora 14.34.

La ora 21.36, pompierii au intervenit pentru a stinge o Dacie 1310 în flăcări, în spatele Casei de Cultură a Sindicatelor. Focul a fost stins până la ora 22.20 şi din primele cercetări, incendiul a izbucnit în urma unei acţiuni intenţionate”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU.

Ieri, la ora 11.37, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost sesizat cu privire la faptul că în municipiul Tecuci a luat foc o baracă în care locuiesc nu mai puţin de 13 persoane. „Am intervenit la faţa locului cu două autospeciale, iar focul a fost lichidat la 12.50. Nu au existat victime, iar cauza probabilă a incendiului este proasta funcţionare a unui coş de fum”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, căpitanul Eugen Chiriţă.

 

 

 

Citit 1445 ori Ultima modificare Duminică, 25 Martie 2012 23:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.