UPDATE Mihail Boldea va mai rămâne internat până sâmbătă dimineaţă

UPDATE Mihail Boldea va mai rămâne internat până sâmbătă dimineaţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

UPDATE ORA 11.45 - Deputatul Mihail Boldea se află internat în prezent în secţia Medicală II. "În momentul în care a fost adus la Unitatea Primire Urgenţe, pacientul era deshidratat. De asemenea, avea accese de vomă. Există o suspiciune de pancreatită acută care nu a fost confirmată încă de analizele clinice pe care i le-am efectuat. Pacientul are şi un ulcer duodenal. Atât canicula, cât şi stresul pot fi factori care să influenţeze negativ starea sa de sănătate. Trebuie să respecte un regim alimentar bazat pe multe legume fierte. Mesele trebuie să fie uşoare şi dese, la interval de aprximativ trei ore. Îl vom externa mâine (sâmbătă n.r.), în jurul orei 10.00", ne-a explicat medicul internist Gabriela Cornelia Popescu.

Fratele deputatului, dr. Valentin Boldea, a venit de mai multe ori la salonul unde este internat fratele său. "Ştiu că de mai bine de două săptămâni avea o stare de slăbiciune, care se întăutăţea atunci când încerca să mănânce. Îmi spunea că suportă foarte greu căldura mare din camera unde era reţinut", a declarat dr. Boldea. (Remus Basalic)


 

Deputatul gălăţean Mihail Boldea, aflat în arestul IPJ, a fost internat aseară la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei.

Mihail Boldea, aflat în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, a fost internat joi seara, în jurul orei 23:00 la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei, după ce a leşinat.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Cristina Tatulici, a declarat că lui Mihail Boldea i s-a făcut rău, fiind solicitată intervenţia unui echipaj al SMURD care i-a acordat primul ajutor la locul de detenţie, pentru ca apoi să-l transporte la unitatea medicală. Boldea primeşte acum îngrijiri medicale la spital, fiind supravegheat de poliţişti.

Medicul coordonator al SMURD Galaţi, Angel Trifan, nu a dat relaţii în legătură cu diagnosticul lui Boldea, însă surse medicale precizezează că acesta ar suferi de colică renală.

Boldea se află în arestul IPJ Galaţi, fiind cercetat pentru înşelăciune şi fals într-un dosar care este instrumentat de către DIICOT Galaţi.

Citit 2699 ori Ultima modificare Vineri, 22 Iunie 2012 11:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.