O singură sancţiune dată unei ambulanţe private

O singură sancţiune dată unei ambulanţe private
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipe mixte formate din inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ofiţeri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie au efectuat zilele trecute mai multe controale inopinate echipajelor de ambulanţă întâlnite pe traseu. Au fost vizate atât echipajele din serviciul public cât şi cele private. „S-a constatat că în judeţul nostru se respectă, în mare parte, atât legislaţia rutieră, cât şi cea medicală. Ambulanţele oprite erau dotate corespunzător, iar şoferii şi personalul medical purtau centurile de siguranţă. S-a aplicat o singură sancţiune unui operator din domeniul privat, pentru că nu avea dotarea corespunzătoare. Amenda a fost de 1.000 de lei, plătibilă în 48 de ore”, a explicat dr. Valentin Boldea, directorul executiv al DSP Galaţi. Potrivit aceleiaşi surse, astfel de controale vor mai fi efectuate şi în perioada următoare, scopul lor fiind acela de a descoperi eventualele nereguli şi de a creşte siguranţa în trafic.

Citit 1462 ori Ultima modificare Luni, 08 Octombrie 2012 22:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.