La cât suntem noi, românii, de îngăduitori, după ce trecem de un necaz, de o problemă, spunem Doamne ajută şi uităm cât mai repede ce s-a întâmplat. Dar de situaţiile bizare, care par rupte dintr-un roman absurd, e bine să ne aducem aminte.
Pe scurt, colaboratorul nostru Codrin Arsene, student la Chicago, obişnuieşte să trimită acasă, din toate ţările pe unde umblă (şi a vizitat deja 64 de state) câte un mic cadou pentru părinţi. E o formă de a-i ajuta să-l simtă aproape, să împărtăşească alături de el bucuria descoperiri locurilor prin care se plimbă tânărul.
La începutul acestui an a trimis un colet cu obiecte de artizanat din zona africană. Coletul a plecat din Cape Town, Africa de Sud, controlat şi vizat de vameşii de acolo, care au avizat ieşirea din ţara lor a unor măşti, ouă de struţ golite şi pictate, săgeţi de lemn, trei şepci cu inscripţia FIFA (ştiut fiind că această ţară va găzdui anul viitor campionatul de fotbal pentru care se şi pregătesc cu suveniruri) etc.
La Galaţi, alertă maximă
La momentul primirii coletului, profesoara Iolanda Bulgaru, mama lui Codrin, s-a prezentat pentru a-l ridica. De aici înainte povestea sună ca un banc prost.
Funcţionara de la ghişeu, deranjată până şi de mirosul coletului, a opinat că suvenirurile ar trebui să stea într-un muzeu, nu acasă la familia tânărului. Brusc îngrijorată de valoarea lor de patrimoniu, pe care vameşii sud-africani nu fuseseră în stare să o sesizeze, vameşa Roza Tuşă a reţinut obiectele şi a alertat toate organele competente, de la Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu, Compexul Muzeal de Ştiinţele Naturii şi până la, nu râdeţi, FIFA.
Evident, după ce a refuzat o convorbire telefonică cu expeditorul şi a ţinut solicitanţii ore în şir în faţa ghişeului în aşteptarea unui răspuns.
Aproape o lună de zile, obiectele respective au fost întoarse pe toate părţile, primind, în cele din urmă, aviz favorabil eliberării către destinatar, proces în care unele s-au şi deteriorat. Dar ce mai contează asta, când vigilenţa e pe primul loc? Evident, vigilenţa privind patrimoniul Africii de Sud...
Reclamaţii şi soluţie
Finalul „fericit”, gestionat pozitiv de Direcţia Vămilor, care a comunicat (ca răspuns la reclamaţia celor implicaţi) inclusiv sancţiuni la adresa vameşei respective, al cărei comportament a lăsat mult de dorit, poate îndemna pe oricine să lase lucrurile aşa cum au căzut.
Nouă însă ni se par importante câteva „amănunte” ce trebuie subliniate. În primul rând, comunicarea funcţionarilor de la ghişee (de această dată, unul vamal) cu solicitanţii lasă încă periculos de mult de dorit în România.
În al doilea rând, adresele de răspuns, de la responsabilii de diverse grade ai Vămii, sunt un deliciu al manipulării. Legi şi explicaţii cu care se ocoleşte un adevăr simplu şi exact: ştifturile care se vând peste tot în lume, la tarabe, cu caracter de suvenir, sunt imposibil de confundat cu obiectele de patrimoniu. Şi n-au de unde să aibă certificat de export.
Punctul trei: dacă toată această călătorie de aproape o lună de zile a obiectelor pe la direcţii şi experţi înseamnă bani, cine îi plăteşte, din moment ce s-a dovedit că au fost aruncaţi pe fereastră?
Şi nu în ultimul rând, deteriorarea unor obiecte, aşa încărcate doar de valoare sentimentală cum sunt ele, cine o scuză?
Nu avem nimic împotriva seriozităţii cu care vameşii români trebuie să privească tot ce intră în ţară. Excesul de zel, însă, dăunează grav încrederii contribuabililor în profesionalismul celor care lucrează în domeniu. Mai ales atunci când este însoţit de o atitudine discreţionară şi nepoliticoasă, ca aceea a lucrătorului în cauză.
Şi încă o precizare: singurul răspuns (dintr-o corespondenţă susţinută între autorităţi, Codrin Arsene, din Africa, şi Iolanda Bulgaru, din România) în care există formula miraculoasă şi reparatorie a scuzelor îi aparţine doar lui Mihai Bucur, de la Vama Galaţi. Tot respectul!
