Tânăra intrată în septicemie după o liposucţie a murit

Tânăra intrată în septicemie după o liposucţie a murit
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Rudele femeii de 36 de ani, care a murit după ce s-a supus unei operaţii estetice, au strâns rândurile şi vor dreptate * Irina Ciuraru a fost menţinută în viaţă cu ajutorul aparatelor până în cursul serii de ieri, când a fost anunţat decesul


Zeci de întrebări, furie şi o sete teribilă de răzbunare domneau ieri în rândul familiei Irinei Ciuraru, adunată pe holul de la intrarea în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă. De trei săptămâni „clienţi” ai unităţii medicale, brăilenii nu s-au dezlipit de uşa secţiei în care femeia de 36 de ani lupta să supravieţuiască după ce a încercat să obţină frumuseţea în clinica Hyperion din Galaţi, cu ajutorul medicului estetician Călin Doboş. În mâinile acestuia şi-a încredinţat speranţa de a arăta mai suplă şi mai tânără în urmă cu mai bine de trei săptămâni, dar intervenţia pentru care s-ar fi plătit 4.500 de euro, după spusele familiei, nu i-a adus decât suferinţă. Mama şi fraţii Irinei aşteptau şi marţi, la fel ca în ultimele patru zile, de când tânăra se afla în comă profundă, să primească vestea cea mai rea. Iar aceasta a venit în jurul orei 18.30, când medicii care o aveau sub supraveghere pe femeie au anunţat decesul.

"În ciuda eforturilor susţinute depuse de medici, în jurul orei 18.30 a fost înregistrat decesul, cauzat de un stop cardiorespirator", a declarat, în cursul serii, dr. Lucica Grigorică, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă.

"Nu mai reacţiona la nimic, la nici un stimul. Azi dimineaţă am vorbit cu doctorul Firescu, care ne-a spus că îi pare rău, dar nu mai are nicio şansă", ne-a spus ieri Daniel Ciuraru, fratele Irinei. Alături de el, circa 20 de persoane, membre ale familiei, căutau răspunsuri şi explicaţii pertinente. Sperau, pe de o parte, ca ancheta demarată de Colegiul Medicilor în urma sesizării lor să facă dreptate. Pe de altă parte, însă, s-au resemnat şi susţineau că nu cred că tragedia lor va schimba cu ceva lucrurile.

"Noi o să ne luptăm ca să se facă dreptate, dar cum să te lupi cu munţii de piatră? Ce poate să facă un om? O familie? Cu medicul estetician am vorbit acum vreo 13 zile şi de atunci şi-a închis telefoanele sau nu mai răspunde. Ne-a spus că se simte responsabil pentru toată fapta, dar ca fiecare medic îşi găseşte o scuză. Că a avut o operaţie mai veche, că acolo a fost problema, că e posibil să o fi înţepat în intestin. Doctorul care a ucis-o va plăti!", continuă fratele Irinei Ciuraru.

S-au făcut eforturi susţinute

Conform reprezentanţilor Spitalului de Urgenţă Galaţi, în mâinile cărora Irina Ciuraru a ajuns în stare extrem de gravă, s-au făcut toate eforturile pentru a o menţine în viaţă pe femeie. În salonul secţiei de Terapie Intensivă, când se afla deja sub supraveghere şi tratament, fosta clientă a clinicii private de chirurgie estetică a primit îngrijirile corespunzătoare, spun medicii, precum şi tratament cu antibiotice special aduse în ultimele zile în spital pentru a limita efectele infecţiei.

"În momentul acesta, starea pacientei este critică, însă există activitate cardiacă. Funcţia respiratorie este susţinută de aparate. Prognosticul este rezervat. La această stare de afectare pluriorganică se poate ajunge de la foarte multe situaţii. Foarte mulţi factori o pot genera. Este clar că este vorba despre un agent infecţios destul de virulent. Medicina legală va stabili relaţia cauză-efect. A primit un tratament destul de intensiv de susţinere a funcţiilor vitale şi a existat şi o intervenţie chirurgicală de evacuare a infecţiei", a precizat în cursul dimineţii de ieri dr. Lucica Grigorică, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale.

Deşi medicii nu au spus-o direct, mesajul era mai mult decât clar. Cauza degradării galopante a stării de sănătate şi în final a morţii Irinei Ciuraru va fi lăsată, oficial, în seama medicilor legişti, care se vor pronunţa în urma necropsiei. Rezultatul este aşteptat şi de membrii Colegiului Medicilor, care vor trebui sa dea un verdict în baza acestuia.


 Cine este doctorul Călin Doboş

Autodeclarat ca unul dintre pionierii folosirii laserului chirurgical pentru piele în România şi unul dintre medicii esteticieni la care numeroase vedete autohtone au apelat pentru a-şi îmbunătăţi aspectul fizic, medicul gălăţean Călin Doboş este unul dintre răsfăţaţii branşei. 

La consolidarea cărţii sale de vizită a contribuit semnificativ faptul că spre sfârşitul deceniului trecut a început să fie căutat asiduu de personaje obişnuite să apară în lumina reflectoarelor ori pe primele pagini ale tabloidelor şi pentru care aspectul fizic este o condiţie esenţială a menţinerii în prima linie a VIP-urilor autohtone.

Dana Săvuică, Ozana Barabancea, Gina Pistol sau Viorel Lis au fost doar câţiva dintre cei care au avut încredere în bisturiul medicului gălăţean, absolvent la origine al Facultăţii de Medicină Generală şi Stomatologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Tg. Mureş. După cum detaliază în fişa de prezentare publicată pe site-ul personal, doctorul Doboş pare să fi speculat încă din primii ani ai studenţiei perspectivele oferite de medicina estetică. Astfel, de când era student în primul an la facultatea care avea să-l facă chirurg, Doboş ar fi început să extirpe aluniţe, chisturi sau lipoame pentru ca în anul IV să facă reconstrucţii faciale "cu grefe de piele şi lambouri".

O serie de cursuri în ţară şi străinătate i-au dat curajul ca în anul 2002 să deschidă la clinica Hyperion un bloc operator pentru intervenţii în anestezie generală. Prin laserul sau bisturiul medicului au trecut de atunci mii de persoane care, fie cu sacrificii, fie pentru că şi-au permis, au cheltuit mii de euro pentru a arăta aşa cum şi-au dorit sau pentru a-şi corija ori trata diverse probleme de estetică sau funcţionalitate. Sânii mai mari, fesele mai ferme, măsurile mai mici, pomeţii mai ridicaţi, pectoralii mai proeminenţi ori talia mai subţire au devenit chestiuni pentru care femeile şi bărbaţii au bătut la uşa clinicii patronate de medicul Doboş.

Cariera medicului gălăţean pare însă să fi intrat în grea cumpănă în aceste zile. Uşile clinicii au fost mai mult închise, programările au fost amânate, iar ameninţarea unei anchete declanşate de autorităţi stă să cadă ca o ghilotină.

Citit 11535 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Februarie 2013 10:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.