Dunărea, sub avertizare de cod galben la Galaţi

Dunărea, sub avertizare de cod galben la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben pe Dunăre, valabilă de vineri, ora 15.00 şi până în 12 aprilie, la ora 18.00, pe tot sectorul românesc al Dunării, în aval de SHEN Porţile de Fier (sector îndiguit aval Gruia) şi pe braţele Dunării, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Constanţa şi Tulcea.

Hidrologii au atenţionat că în perioada avertizării vor fi înregistrate creşteri de debite şi niveluri, fiind posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Cu toate acestea, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, deocamdată nu sunt probleme.

„Mai sunt încă 10-12 centimetri până la cota de atenţie a Dunării. Hidrologii dau informaţii pe anumite sectoare. Noi monitorizăm continuu. Primăria, Sistemul de Gospodarire a Apelor monitorizează şi raportează, dacă este ceva. Doar dacă primim veşti în sensul acesta, intervenim. Aşteptăm”, ne-a spus purtătorul de cuvânt ISU, Eugen Chiriţă.

Citit 1575 ori Ultima modificare Vineri, 05 Aprilie 2013 14:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.