GALERIE FOTO / Dunărea a inundat Faleza. Nivelul fluviului creşte în continuare
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

GALERIE FOTO / Dunărea a inundat Faleza. Nivelul fluviului creşte în continuare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai sunt 8 centimetri până la cota de inundaţie * Prognozele indică 20 de centimetri în plus până duminică


Dunărea creşte în fiecare zi şi ameninţă să inunde atât faleza, cât şi zona aflată în Valea oraşului. Fluviul atinsese ieri dimineaţă cota de 592 de centimetri, 7 centimetri mai mult decât miercuri. Chiar dacă până la cota de inundaţie mai sunt încă 8 centimetri, apa fluviului şi-a găsit deja loc pe aleea pietonală, chiar la mijlocul falezei, zonă care va deveni în curând impracticabilă. Apa fluviului a cucerit şi una dintre parcările situate la Trecere Bac. Locul maşinilor a fost luat de Dunăre, iar şoferii se confruntă cu o misiune imposibilă atunci când vor să parcheze, chiar şi pentru câteva minute, în zonă.

Situaţia trenează de câteva zile, motiv pentru care agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe faleză au fost notificaţi să îşi ia măsuri de protecţie. Neputincioşi parcă în faţa viiturii, gălăţenii au apelat la sacii cu nisip, pe care i-au folosit fie ca suport pentru pasarelele ce necesită înălţare în fiecare zi, fie ca diguri de protecţie.

Eforturile lor par a fi însă zadarnice, mai ales că prognoza hidrologilor nu aduce veşti bune. Se preconizează că Dunărea va mai creşte cu încă 20 de centimetri, cota maximă fiind prognozată pentru duminică după-amiază.

Citit 5316 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2013 18:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.