GALERIE FOTO / Cum s-au distrat familiile angajaţilor de la ArcelorMittal la Ziua Porţilor Deschise

GALERIE FOTO / Cum s-au distrat familiile angajaţilor de la ArcelorMittal la Ziua Porţilor Deschise
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste o mie de persoane, angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi şi membri ai familiilor acestora, au participat sâmbătă la Ziua Porţilor Deschise, o manifestare care se desfăşoară regulat în cadrul grupului patronat de Lakshmi Mittal, dar care, la Galaţi, este abia la prima ediţie. După cum au explicat organizatorii, scopul evenimentului este de a strânge legătura dintre companie, angajaţi şi familiile siderurgiştilor.

Dacă adulţii au ales un tur al colosului siderurgic, în care au putut vedea cum se desfăşoară activitatea de zi cu zi a combinatului, copiii au preferat să se distreze într-un adevărat parc organizat chiar în faţa turnului de birouri de pe platformă. Discotecă în aer liber, face-painting, clovni, baloane, tobogane, sunt doar câteva dintre activităţile recreative de care au avut parte sutele de copii care şi-au însoţit sâmbătă părinţii la Ziua Porţilor Deschise.

„Este pentru prima dată când se organizează un astfel de eveniment la Galaţi, însă în întreg grupul astfel de manifestări sunt o tradiţie. Sperăm să facem asta în mod regulat, în fiecare an. La această primă ediţie aşteptăm aproximativ 1500 de vizitatori, dar vom creşte numărul de participanţi la manifestările viitoare”, a explicat directorul ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo.

 

 

Citit 4673 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Iunie 2013 16:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.