FOTO/ Sărbătoarea excelenţei: Olimpicii Galaţiului, premiaţi la Sala Sporturilor „Dunărea”

FOTO/ Sărbătoarea excelenţei: Olimpicii Galaţiului, premiaţi la Sala Sporturilor „Dunărea”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Dacă mă întrebaţi pe mine, eu aş fi dărâmat totul şi aş fi făcut o investiţie nouă. Am încercat să cosmetizăm o bătrânică de 90 de ani, i-am dat puţin cu rimel şi am făcut-o domnişorică”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, la ceremonia inaugurării Sălii Sporturilor "Dunărea"


După ce a stat ani de zile închisă, abandonată sau în lucrări ce păreau interminabile, Sala Sporturilor „Dunărea” şi-a redeschis astăzi porţile pentru gălăţeni. Tribunele sălii s-au umplut de elevi, profesori şi părinţi pentru că Primăria municipiului Galaţi a ales ca festivitatea reinaugurării sălii să fie una dedicată elitelor. Au fost premiaţi olimpicii naţionali şi internaţionali ai Galaţiului, precum şi pe profesorii care i-au îndrumat.

Înainte de a da cuvântul excelenţei în educaţie, primarul municipiului Galaţi, Marius Stan - care nu a tăiat o panglică inaugurală cu acest prilej - a admis că sala arată decent, dar că este pregătită doar pentru competiţii naţionale. „Pentru competiţii europene, de anvergură, va trebui să construim altceva, mai frumos. Vreau să le mulţumesc celor de la Compania Naţională de Investiţii care au finanţat acest proiect destul de generos din punct de vedere financiar. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu aş fi dărâmat totul şi aş fi făcut o investiţie nouă. Aşa cum îmi place să spun, am încercat să cosmetizăm o bătrânică de 90 de ani, i-am dat puţin cu rimel şi am făcut-o domnişorică. Arată numai bună de meritat”, a declarat Marius Stan. Edilul a anunţat că sala va găzdui în principal competiţii sportive, dar şi evenimente culturale şi artistice şi a subliniat că, pe 2 noiembrie, aici va avea loc premiera operei „Aida” un spectacol de excepţie pregătit de Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

În aplauzele părinţilor, colegilor şi profesorilor, elevii şi profesorii au fost premiaţi pentru rezultatele extraordinare obţinute la olimpiade. Valoarea premiilor a fost de: 2.000 de lei pentru premiu I internaţional, 1.000 de lei pentru I naţional, 700 de lei pentru premiul II naţional, 500 de lei pentru premiul III naţional şi 300 de lei pentru premiu special şi menţiune la nivel naţional. Pentru că prima elevă premiată l-a avut ca îndrumător pe regretatul profesor Mihai Vasiliu, sala întreagă s-a ridicat în picioare şi a păstrat un moment de reculegere.

Demonstraţiile karatiştilor juniori de la Karate Club Galaţi, şi ale performerilor Şcolii de Dans Sportiv Fantezia au dat un plus de spectacol, de strălucire şi de culoare primului eveniment găzuit de Sala Sporturilor "Dunărea".

 

Citit 7036 ori Ultima modificare Sâmbătă, 05 Octombrie 2013 20:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.