Protestul jurnaliştilor gălăţeni

Protestul jurnaliştilor gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Cenzura începe cu Dreptul. De autor”, acesta este mesajul pe care jurnaliştii gălăţeni care au protestat ieri, 8 aprilie, în faţa Prefecturii, au vrut să-l transmită Guvernului.

Mişcarea, organizată de Societatea Jurnaliştilor "Dunărea de Jos", a fost îndreptată împotriva intenţiei de eliminare a plăţii drepturilor de autor din sistemul plăţilor salariale din mass-media.

„Nu vă daţi cu dreptul (de autor) în stângul!!!”, „Ce aşteptaţi? să vă dăm dreptul de autor” se putea citi pe pancartele jurnaliştilor.

„O aberaţie”

Ideea interzicerii drepturilor de autor cuvenite jurnaliştilor i-a aparţinut lui Bogdan Hossu, preşedintele "Cartel Alfa", care a lansat-o într-o discuţie cu premierul. Într-un interviu publicat în luna ianuarie în paginile cotidianului „Viaţa liberă”, Hossu ne declara că suntem nişte lucrători ca oricare alţii, că nu facem muncă de creaţie şi deci nu merităm drepturi de autor:

„Trebuie făcută distincţia între obligativitatea dvs. de a-mi lua mie un interviu şi a scrie, care este o chestiune normală, şi problema de a fi plătit pe drepturi de autor. Acesta ajută angajatorul să facă economie pe spinarea lucrătorului, abuzând de o reducere fiscală, care prejudiciază restul contribuabililor”.

Societatea Jurnaliştilor „Dunărea de Jos” a decis să protesteze împotriva lansării unor teme de dezbatere publică privind salarizarea din mass-media, fără consultarea asociaţiilor profesionale din domeniu, reprezentative la nivel naţional: Asociaţia Jurnaliştilor din România, Clubul Român de Presă, Centrul pentru Jurnalism Independent şi FRJ Mediasind.

„Luni, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu şi secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Pârvan, au anunţat că au ajuns la o înţelegere cu secretarii de stat la Ministerul Finantelor, pentru eliminarea plăţii drepturilor de autor în mass-media. Măsura aceasta mi se pare aberantă. Primul ministru Emil Boc a dat asigurari că Guvernul nu are în vedere modificarea reglementărilor privind drepturile de autor. Dar noi ştim foarte bine că eliminarea drepturilor de autor este vehiculată din luna ianuarie şi suntem convinşi că o astfel de ordonanţă de urgenţă ar putea fi aplicată oricând, afectând şi mai mult un domeniu deja afectat de criza economică”, a declarat preşedintele Societăţii Jurnaliştilor „Dunărea de Jos”, Ticu Ciubotaru.

Într-un comunicat de presă remis redacţiei, Asociaţia Jurnaliştilor din România îşi exprimă dezaprobarea faţă de ultimele declaraţii publice ale lui Hossu şi Pârvan: “Domnul Bogdan Hossu şi domnul Cristian Pârvan, tind să-şi atingă limita maximei incompetenţe făcând aprecieri în privinţa specificului unei profesii pe care nu o stăpânesc şi în care nu deţin nicio calificare”.

Unicitate, nu conformitate

„Cazurile de evaziune fiscală apar din cauză că nu funcţionează eficient instituţiile statului care au atribuţii în combaterea evaziunii fiscale şi nu pentru că în mass-media (şi nu numai) este aplicat sistemul de plată a drepturilor de autor. Activitatea din mass-media nu este asemănătoare aceleia dintr-o fabrică de mobilă sau dintr-o firma de confecţii, unde toate produsele trebuie să respecte indicatorii de conformitate. În presă, este importantă exclusivitatea, adică unicitatea, nu conformitatea”, a subliniat Ticu Ciubotaru.

Notă de protest către Guvern

O delegaţie a protestatarilor i-a înmânat prefectului judeţului Galaţi, Claudiu Brînzan, nota de protest adresată Cabinetului Boc. În document se solicită Guvernului: „să aibă loc o întâlnire între reprezentanţi de la ministerele importante, cu asociaţiile profesionale reprezentative din mass-media şi reprezentanţi ai patronatelor pentru adoptarea unor măsuri care să vină în sprijinul presei”, măsură menită să susţină presa nu prin „atribuirea unor contracte de publicitate din fonduri bugetare, ci prin adoptarea unor măsuri care ar trebui să fie discutate de factorii guvernamentali cu patronatul din presă şi cu asociaţiile profesionale reprezentative la nivel naţional”.

„Sunt alături de jurnalişti”

Ca fost jurnalist, prefectul Brînzan şi-a declarat susţinerea: „Eu nu pot decât să fiu decât alături de dvs în demersul acesta. Sunt convins că nimeni nu-şi doreşte un război cu presa, şi nici un guvern nu ar lua o măsură atât de antipopulară la adresa jurnaliştilor. Sigur, voi înainta nota de protest către primul ministru şi, în ceea ce mă priveşte, voi face totul ca să vă fie respectat dreptul de autor şi celelalte de care vă bucuraţi. Când voi pleca din această funcţie am să fac cerere să mă primiţi şi pe mine în Societatea Jurnaliştilor „Dunărea de Jos”, a declarat prefectul Claudiu Brînzan.

Ziariştii i-au făcut cadou un tricou şi o şepcuţă cu însemnele Societăţii Jurnaliştilor „Dunărea de Jos”, ca să le poarte după ce termină activităţile administrative şi politice.

Citit 922 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.