Elevii de la „Racoviţă” au întinerit pădurea de la Hanu Conachi

Elevii de la „Racoviţă” au întinerit pădurea de la Hanu Conachi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Miercuri, 8 aprilie, în pădurea de salcâmi de la Hanu Conachi s-a petrecut un eveniment deosebit. Peste 50 de elevi, din clasele IX-XI, de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” au plantat 1000 de puieţi pe dunele de nisip de aici. 

Totul a fost organizat până la ultimul amănunt. Acţiunea a fost urmarea unui  parteneriat între liceu şi Romsilva, având ca obiectiv nu numai plantarea de salcâmi, ci şi întreţinerea acestora, în perioada martie 2009 – octombrie 2010.

Deviza liceenilor este „Codru-i frate cu românul?”, (semnul întrebării este doar mobilizator), iar iniţiatorii au fost profesorii Maria Hanu, Mariana Moraru şi Viorel Dinescu. Există, în liceu, şi un comandament al întineririi pădurii, alcătuit din directoarea Maria Popa, directoarea adjunctă Elena Corcăţel şi diriginţii claselor IX-XI. 

Nu se putea să nu fie prezent specialistul,  reprezentantul Ocolului Silvic Hanu Conachi, ing. Florin Arghire, cel care le-a explicat elevilor cum se poate trimite un pui de salcâm spre viaţă, întru sănătate şi combaterea încălzirii globale. Alături de liceeni au fost, participând ei înşişi la plantare, profesorii Maria Hanu, Nelu Rugină şi Viorel Dinescu.

Transportul elevilor la pădure a fost asigurat de Primăria Galaţi, Transurb, Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” şi SC Target SRL.

Dincolo de isprava demnă de toată lauda, elevii au petrecut o zi minunată, dincolo de bănci şi cataloage, în mijlocul naturii, sub un soare de aprilie generos, care are de luminat de acum înainte încă o mie de copăcei. Elevii sunt hotărâţi conform parteneriatului încheiat, să revină din când în când la Hanu Conachi, pentru a-şi îngriji puieţii.

Citit 2777 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.