Criminalul Emanuelei Mereuţă a fost prins. Vezi cine a ucis-o cu bestialitate pe tânăra din Galaţi

Criminalul Emanuelei Mereuţă a fost prins. Vezi cine a ucis-o cu bestialitate pe tânăra din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Criminalul tinerei de 20 de ani ucisă cu bestialitate în Franţa a fost prins. Conform presei franceze, Emanuela Maria Mereuţă a fost ucisă de un tânăr francez în vârstă de 21 de ani. Acesta are probleme psihice şi era foarte supărat că a fost concediat. Conform sursei citate, tânărul a promis că se va răzbuna pe prima persoană care îi va ieşi în cale. Din nefericire, aceasta a fost Emanuela, care, fără a avea vreo vină, a ajuns victima francezului.

Cazul a intrat imediat în atenţia poliţiei franceze, care în urma investigaţiilor a ajuns şi la suspect. Tânărul nu s-a predat însă şi a încercat să fugă de oamenii legii, ba chiar i-a atacat pe aceştia cu o arbaletă. În cele din urmă, poliţiştii francezi au reuşit să-l încătuşeze pe cel care a dat dovadă de o cruzime fără margini atunci când i-a luat viaţa gălăţencei.

Surse neoficiale afirmă chiar că tânărul a tăiat-o pe gălăţeancă de mai multe ori, inclusiv în zona gâtului, şi apoi a încercat să o incendieze.

Sfârşitul tragic al Emanuelei Maria Mereuţă i-a şocat atât pe francezi, cât şi pe românii care locuiesc în zona unde a fost găsit trupul fetei. Aceştia din urmă încearcă să acorde sprijin financiar familiei fetei, astfel încât copiii rămaşi în grija bunicilor să aibă parte de o viaţă mai bună.

Citit 7396 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Decembrie 2013 17:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.