Apel disperat pentru românii din Roma

Apel disperat pentru românii din Roma
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De o săptămână, de când cutremurul a devastat Italia, familia Podaşcă din Galaţi nu mai are linişte. Capul familiei, Petru Podaşcă, muncea la Roma, în construcţii, şi de lunea trecută, nu mai e de găsit şi nu mai răspunde la telefon.

Sfâşiată de îngrijorare şi de teamă, soţia lui ne-a povestit că a vorbit cu Petru la telefon pe 1 aprilie, ziua în care bărbatul a împlinit 44 de ani. I-a urat la mulţi ani şi să se întoarcă sănătos acasă.

Petru muncea de aproape trei ani în Italia. În ianuarie, anul acesta a plecat şi în această perioadă ar fi trebuit să se întoarcă pentru că îi expiră actul de identitate. Duminică, pe 5 aprilie, dna Podaşcă a aşteptat zadarnic telefonul lui. De luni a început să-l sune disperată, dar telefonul bărbatului a fost şi a rămas închis.

A dat zeci de telefoane la numărul de urgenţă pus la dispoziţie de Ambasada României din Italia, dar nimeni nu i-a putut oferi nicio informaţie despre Petru Podaşcă. Nici prietenii pe care i-a sunat nu ştiau nimic despre el. Dna Podaşcă se teme de ce poate fi mai rău: „Petru este un om ataşat de familie, ataşat de copilul nostru în vârstă de nouă ani. Dacă i s-ar fi furat sau şi-ar fi pierdut telefonul sigur ar fi găsit o cale să mă sune să ne liniştească, să ne spune ce i s-a întâmplat. Nu mai am linişte, şi nu ştiu ce să mai fac”, ne-a spus femeia plângând.

"Viaţa liberă" a luat legătura cu prefectul judeţului Galaţi, Claudiu Brînzan şi i-a cerut ajutorul în relaţia cu Ambasada.

Îi rugăm pe toţi românii din Italia care ne pot da relaţii despre Petru Podaşcă, bărbatul din fotografie, care ştiu ceva despre el, să ne contacteze pe mail-ul ziarului.

Haideţi să o ajutăm pe dna Podaşcă şi pe copilul ei să-şi găsească soţul şi tatăl. Va mulţumim pentru sprijin.

Citit 1012 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.