Galaţiul, restructurat urban / Demolarea chioşcurilor şi garajelor continuă şi în 2014

Galaţiul, restructurat urban / Demolarea chioşcurilor şi garajelor continuă şi în 2014
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un regulament privind desfiinţarea construcţiilor amplasate pe domeniul public sau privat al oraşului în cazul restructurării urbane este supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei


În anul 2013, Primăria municipiului Galaţi a desfiinţat nu mai puţin de 117 chioşcuri şi 15 garaje de pe domeniul public, conform planului de restructurare urbană. Cam prea puţine garaje, am putea spune (iar numeroasele mesaje de la cititori ne arată că avem dreptate) la câte hectare ocupă acestea!

Părculeţul din Ţiglina I, sufocat de tot felul de chioşcuri şi chioşculeţe şi-a recăpătat imaginea şi identitatea, iar trotuarele arterelor reabilitate şi modernizate Oţelarilor, Stadionului, Frunzei şi Asachi au scăpat de majoritatea coşmeliilor comerciale. Spre finalul anului, a dispărut din peisaj şi scheletul de metal de pe Domnească, care se dorea a fi o arenă modernă de box.

Mai mult, a început restructurarea urbană a cartierelor Micro 18, 19, 20, 21… pe hârtie. Firma Quattro Design SRL elaborează Planul Urbanistic Zonal pentru suma de 318.000 de lei de la bugetul local. Primăria are în plan să desfiinţeze construcţiile provizorii sau parazitare, să reconfigureze şi să valorifice spaţiile verzi, să găsească soluţii pentru o parcare la Piaţa Micro 19, să amenajeze zona de intrare în oraş, ba chiar şi să stabilească o gamă coloristică pentru faţade.

Dincolo de ceea ce se vede prin oraş, trebuie spus că Primăria a supus dezbaterii publice un proiect de regulament privind desfiinţarea construcţiilor amplasate pe domeniul public sau privat al statului sau al municipiului Galaţi, în cazul restructurării urbane. Documentul stabileşte clar condiţiile pentru desfiinţarea construcţiilor dar şi drepturile şi obligaţiile care le revin proprietarilor şi administraţiei publice locale.

Sunt vizate construcţiile de tot felul: spaţii comerciale alimentare sau nealimentare, spaţii pentru alimentaţie publică, spaţii pentru prestări servicii, mijloace de publicitate, terase sezoniere, copertine, pergole, garaje, chioşcuri, tonete, cabine, module, anexe gospodăreşti, construcţii necesare organizării execuţiei lucrărilor de construcţii, împrejmuiri şi mobilier urban.

Proprietarii, obligaţi să demoleze

În cazul construcţiilor amplasate în baza autorizaţiei de construire cu contract de închiriere valabil, proiectul prevede că proprietarii sau beneficiarii construcţiilor sunt obligaţi să asigure demontarea sau desfiinţarea acestora şi readucerea la starea iniţială a amplasamentului, în baza autorizaţiei de desfiinţare. Construcţiile cu caracter provizoriu amplasate în baza licenţei se desfiinţează în urma deciziei autorităţii administraţiei publice locale, iar regulamentul prevede că pe terenurile respective nu se pot emite ulterior alte licenţe. Pe cale administrativă se desfiinţează şi construcţiile cu caracter provizoriu amplasate pe domeniul public sau privat, executate fără forme legale.

Regulamentul precizează că, în condiţiile restructurării urbane, contractul de închiriere pentru terenul ocupat de construcţii cu caracter provizoriu poate să înceteze prin denunţarea unilaterală a proprietarului de teren. Pe cale administrativă se desfiinţează şi construcţiile executate fără forme legale.

Când intervine Consiliul Local

În condiţiile restructurării urbane a unei zone, intră în acţiune Consiliul Local care va proceda la dezbaterea şi aprobarea desfiinţării a fiecărei construcţii afectate de lucrările de intervenţie. Abia după aprobarea hotărârii de desfiinţare a construcţiei pentru restructurare urbană în Consiliul Local, se va proceda la rezilierea contractului de închiriere şi se va iniţia procedura privind desfiinţarea pe cale administrativă.

Rămâne de văzut când şi dacă proiectul se va transforma în regulament obligatoriu.

Citit 7498 ori Ultima modificare Joi, 02 Ianuarie 2014 22:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.