Slujba de sfinţire a Dunării, luni, la Biserica "Precista"

Slujba de sfinţire a Dunării, luni, la Biserica "Precista"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Botezul Domnului va fi parcurs luni, 6 ianuarie, şi de creştinii gălăţeni, care în cursul dimineţii vor participa la mereu înnoitoarele rugăciuni, în cadrul Sfintei Liturghii.

După rugăciunea din sfintele biserici, în jurul orei 12.30, gălăţenii sunt aşteptaţi la kilometrul 0, pe Faleza Dunării, la Biserica „Precista”, pentru a participa la sfinţirea bătrânului fluviu. Botezul Domnului este ziua când se sfinţeşte cu Duh Sfânt întreaga creaţie, ne spun Sfinţii Părinţi.

La Galaţi, rugăciunea de invocare şi coborâre a Duhului Sfânt peste întreaga creaţie şi peste apa Dunării va fi săvârşită de un sobor de preoţi gălăţeni, în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos. Va fi aruncată o Sfântă Cruce în apa Dunării, iar flăcăi cu credinţă se vor întrece în a o pescui din apa rece.

Tot la Dunăre, creştinii vor primi agheasma mare, pe care o vor folosi pentru sfinţirea sufletelor şi a trupurilor. Agheasma se ia dimineaţa (împreună cu anafura), spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor noastre. Cu agheasma mare se stropesc şi casele, grădinile, ţarinile, dobitoacele, întregul habitat.

Citit 1778 ori Ultima modificare Duminică, 05 Ianuarie 2014 13:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.