Soluţii de criză la Griviţa/ Tractorul comunal, împărţit între salvarea bolnavilor şi transportul morţilor la groapă

Soluţii de criză la Griviţa/ Tractorul comunal, împărţit între salvarea bolnavilor şi transportul morţilor la groapă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Fără posibilitatea de a ieşi din comună sau de a se ajunge la ei, oamenii au făcut foamea, unii fiind chiar nevoiţi să stea zile la rând cu morţii în case


Calvarul durează de patru zile pentru localnicii din Griviţa, care sâmbătă s-au văzut înconjuraţi din toate părţile de nămeţii care i-au împiedicat pe cei mai mulţi inclusiv să iasă din case. Drumurile blocate la ieşirile spre Iveşti şi Costache Negri au făcut imposibilă ajungerea utilajelor de deszăpezire, a autospecialelor de salvare sau a maşinilor cu alimente. Situaţia a devenit critică pentru unele familii în care au avut loc decese, oamenii neavând posibilitatea nici măcar să facă târguielile necesare, darmite să-şi îngroape morţii.

„Am rămas fără apă, topim zăpada ca să facem mâncare. Nici drojdie nu este la magazinul din sat, să putem face pâine, că făină avem, slavă Domnului”, ne-a transmis marţi Elena Căpăţână, o localnică din Griviţa.

Nici bolnavii sau gravidele aproape de termenul de a naşte nu au avut mai mult noroc, fiind „consemnaţi” la domiciliu pentru că salvările nu au putut ajunge în zonă.

„Avem un vecin care şi-a tăiat degetul cu toporul, de două zile stă aşa, pentru că ni s-a spus că nu pot intra până nu se deszăpezeşte. E galben tot, e foarte grav, trebuie dus la spital” a adăugat femeia.

În tot acest timp, autorităţile locale s-au chinuit să se descurce cu mijloacele proprii pentru a elibera măcar drumurile din interiorul comunei. „Cu utilajele pe care le avem aici am reuşit să curăţăm drumurile din comună. Ne trebuie un utilaj mai mare ca să deszăpezim ieşirea spre Costache Negri, ca să îi putem duce pe cei care au nevoie de ambulanţă până acolo, cu tractorul. Deja am dus două femei, una cu cancer şi una însărcinată. Am mobilizat oameni să îi ajutăm pe cei care nu îşi pot deszăpezi prin curţi şi să facem pârtii la cimitir. Avem doi oameni decedaţi în comună care trebuie îngropaţi. Îi vom duce tot cu acelaşi tractor, să vedem cum vom face!”, ne-a spus Niţă Chebac, primarul comunei Griviţa.

Citit 2423 ori Ultima modificare Marți, 28 Ianuarie 2014 16:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.