Gălăţeanca ucisă în Franţa/ Trupul a fost repatriat abia după trei luni de la tragedie
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Gălăţeanca ucisă în Franţa/ Trupul a fost repatriat abia după trei luni de la tragedie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Emanuela Maria Mereuţă va fi înmormântată sâmbătă


După aproape trei luni de zile de aşteptare, familia tinerei ucise cu bestialitate în Franţa şi-a găsit liniştea. Trupul Emanuelei Maria Mereuţă a fost adus, în sfârşit, acasă. Tânăra a fost ucisă pe 24 noiembrie 2013, într-o pădure de lângă Paris, cel care i-a luat viaţa fiind acum după gratii. De atunci şi până acum, părinţii fetei au tot aşteptat ca autorităţile din Franţa să le aprobe repatrierea. Autorităţile franceze au cerut chiar şi un test ADN, iar tatăl Emanuelei a mers în Franţa, cu ajutorul familiei Becali, şi a rezolvat problema. I s-a promis atunci că trupul fetei va fi repatriat. A trecut însă destul timp de atunci, formalităţile fiind finalizate abia săptămâna aceasta.

Toate cheltuielile au fost suportate de Gigi Becali, care şi-a rugat familia să se ocupe de acest caz, fiind profund impresionat de drama gălăţencei.

Durere fără margini

Marţi seară, sicriul Emanuelei Mereuţă a ajuns la Galaţi şi a fost depus la capela Bisericii „Sf. Vasile”, înmormântarea urmând să aibă loc sâmbătă. Deşi profund îndurerată, familia tinerei este mulţumită că îşi poate înmormânta fiica creştineşte. „M-am liniştit, pentru că este acasă. Vom avea unde să îi aprindem o lumânare şi să o plângem. Dacă nu ar fi fost domnul Becali, nu cred că am fi reuşit să strângem banii pentru repatriere”, ne-a declarat Gheorghe Mereuţă, tatăl Emanuelei. „În sfârşit, o să pot să-mi înmormântez creştineşte fata. Aştept de atâta timp. Sper să îmi dea Dumnezeu putere să trec peste această încercare”, ne-a spus, printre lacrimi, Anişoara Mereuţă, mama fetei.

Copiii au ajuns la un asistent maternal

În cele aproape trei luni de aşteptare, Anişoara Mereuţă s-a mai lovit de o problemă. Cei doi copii minori, de un an, respectiv, cinci ani, lăsaţi de Emanuela în grija ei, au fost luaţi de tatăl biologic. Acesta însă nu a ţinut copiii decât o scurtă perioadă de timp, apoi i-a lăsat în grija celor de la Protecţia Copilului. Micuţii au fost daţi în plasament în regim de urgenţă. „Noi am făcut o anchetă socială la tatăl copiilor şi am fost de faţă atunci când aceştia au fost preluaţi de la bunică. La scurt timp, tatăl a venit cu micuţii la noi şi a spus că nu poate avea grijă de ei. Copii au fost instituţionalizaţi şi apoi daţi unui asistent maternal, în judeţul Galaţi”, ne-a declarat Nicoleta Ioviţă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Emanuela Maria Mereuţă a fost ucisă de un tânăr francez, bolnav psihic, care a fost concediat de la locul de muncă, moment în care a jurat că se va răzbuna pe prima persoană care îi iese în cale. Din nefericire, acea persoană a fost tânăra gălăţeancă, care a avut parte de un sfârşit tragic. Emanuela plecase din Galaţi în Franţa pentru a munci şi a le asigura copiilor ei un trai mai bun decât cel de care a avusese ea parte.

Citit 2238 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Februarie 2014 23:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.