Aberaţii la Apaterm/ Două scări, aceeaşi apă caldă, facturi total diferite

Aberaţii la Apaterm/ Două scări, aceeaşi apă caldă, facturi total diferite
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Locatarii de la două scări ale aceluiaşi bloc au consumat aceeaşi cantitate de apă caldă, dar unii au primit facturi de aproape trei ori mai mari decât ceilalţi


Aberaţiile sistemului de termoficare par să nu aibă limite. O demonstrează o nouă sesizare venită pe adresa redacţiei din partea unei asociaţii de proprietari. Oamenii se simt pur şi simplu păcăliţi pe faţă de Apaterm la factura pentru apă caldă. Este vorba despre facturile emise pentru scările 2 şi 4 ale blocului BR3, de pe strada Brăilei, Asociaţia nr. 177. În luna septembrie a anului trecut, absolut întâmplător, cele două scări au consumat aceeaşi cantitate de apă caldă. Deşi sunt situate la o distanţă de câteva zeci de metri una de cealaltă, scara doi a fost facturată cu 248 de lei, iar scara patru cu 94 de lei. Asta în condiţiile în care la cele două scări s-a consumat exact aceeaşi canitate de apă caldă, 26 de metri cubi. "În facturile lunii septembrie 2013, la blocul BR3 scara 2 la 26 de metri cubi de apă rece pentru apă caldă se utilizează 1,003152 Gcal, în timp ce la blocul BR3 scara 4, la cantitatea de 26,07 metri cubi (deci aproape identică) se utilizează 0,381396 Gcal. Cum e posibil acest lucru ştiind că din punctul termic apa pleacă cu aceeaşi temperatură?", se arată într-o sesizare pe care preşedintele Asociaţiei 177, Costel Răsghin, a făcut-o către Apaterm.

Explicaţie: "Scara 4 este cea mai depărtată de punctul termic"

Răspunsul Apaterm, care a venit numai în urma insistenţelor asociaţiei, este de-a dreptul halucinant şi conţine o serie de explicaţii demne de seriale umoristice. Redăm explicaţiile Apaterm exact aşa cum au fost ele transmise asociaţiei:

"În privinţa diferenţelor de energie termică taxate la nivelul celor două branşamente, acestea au motivaţii tehnice, cum ar fi:

* lungimea şi configuraţia reţelelor de distribuţie de la punctul termic până la punctele de delimitare a instalaţiilor. De exemplu, scara 4 este cea mai depărtată de punctul termic din punct de vedere al lungimii reţelei;

* raportările proprietarilor de apartamente privind înregistrările contorilor divizori (inclusiv erori de citire) în situaţia branşamentelor cu contori defecţi cum a fost cazul scării 2;

* starea tehnică a instalaţiilor proprii de utilizare din componenţa condominiilor;

* alte cauze".

Specialiştii Apaterm apreciază că, având în vedere motivele enumerate "pot apărea diferenţe sensibile ale consumurilor specifice de energie termică, în ciuda faptului că livrarea apei calde de consum se face din punctul termic cu aceeaşi temperatură pentru toţi utilizatorii".

Practic, toate aceste explicaţii, susţin proprietarii de la blocul în cauză, demonstrează că, de fapt, facturarea se face "după ureche" şi nicidecum pe baza unor calcule riguroase şi corecte.

Citit 3558 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Februarie 2014 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.