Chinezii obişnuiesc să spună despre ţara lor că este „buricul pământului”. Deţinător al unei istorii milenare care a adus şi singura mare civilizaţie care rezistă şi în zilele noastre, cel mai numeros popor al lumii s-a răspândit pe tot globul. Prezenţa micuţilor asiatici cu ochi migdalaţi şi gesturi sfioase este un lucru obişnuit mai cu seamă în marile oraşe, dar nici aşezările de provincie nu mai sunt ocolite. Şi nu de investitori mai mari sau mai mici, patroni de magazine sau restaurante, ci chiar de cei care pot promova, la modul profesionist, cultura şi limba chineză.
La numai 24 de ani, Kong Xianzhen este o prezenţă exotică în Colegiul „Costache Negri” din Galaţi, unde formează un fel de punte de legătură între circa 80 de elevi şi civilizaţia chineză. Timp ce un an, el are drept sarcină să-i înveţe, pe cei care îşi doresc să ştie mai mult decât limbile de circulaţie internaţională, tainele alfabetului chinezesc şi câte ceva despre fascinanta istorie a poporului din Orientul Îndepărtat.
- Cum te-ai hotărât să vii în România?
- Am venit în România printr-un program prin care îi învăţ de copii şi tineri limba si cultura chineză. Am avut de ales între mai multe ţări unde aş fi putut pune în aplicare acest program, dar am ales să vin aici.
- Ce ştiai despre România înainte să vii aici?
- Înainte să vin aici, aflasem despre ţara voastră că este o ţară foarte frumoasă, cu multe forme de relief, cu multe locuri frumoase. Ştiam că aici este cea mai frumoasă cascadă din lume, la Bigăr (n.r. jud. Caraş Severin). Am văzut poze şi am zis: e atât de frumos! Cerul foarte albastru şi natura înconjurătoare, minunate! Am zis că trebuie să ajung în această ţară. Mai auzisem de la nişte studenţi despre pâinea cu sare, am înţeles că este un obicei care ţine de ospitalitate. Am gustat şi îmi place foarte mult!
- Cum te-ai simţit când ai ajuns în Galaţi?
- De obicei, când ajungi într-un loc străin, te simţi ciudat, nu îţi găseşti locul. Aici nu m-am confruntat cu problema asta, pentru că toţi profesorii, elevii şi oamenii în general pe care i-am întâlnit au fost foarte prietenoşi. Când mergeam pe stradă, oamenii îmi zâmbeau, mă ajutau să ajung unde doream. E un loc foarte confortabil. Dunărea e foarte frumoasă, îmi place mult. Cerul e foarte albastru aici. La fel, Grădina Botanică unde am fost, am vizitat, am văzut lucruri nemaipomenite şi am făcut poze, dar şi mall-ul, unde îmi place să merg duminica să mănânc sau să fac cumpărături.
- Ştii vreun cuvânt în limba română?
- Nu ştiu să vorbesc româneşte, dar elevii mei mă mai învaţă cuvinte când suntem la ore. Îi mai întreb cum se spune în româneşte la una sau la alra. „Alo”, „bună dimineaţa”, „bună seara”, „ce faci”. Cam atât.
- Ce îţi place în Galaţi?
- Că mă simt foarte confortabil. Atmosfera e relaxantă. Îmi place să văd răsăritul de pe malul Dunării. Îmi plac restaurantele, mai ales cel cu specific. Am fost şi la restaurantul chinezesc, l-am cunoscut pe patron şi mi-a gătit orez prăjit şi pui. Totuşi mâncarea chinezească de aici e diferită de cea din China. Mie îmi place mâncarea picantă, iute.
- Mâncarea românească îţi place?
- Da, am încercat-o. Din ce am mâncat până acum, mi-au plăcut cel mai mult mămăliga şi piureul de cartofi.
- Sunt chinezii mai patrioţi decât românii?
- Depinde de loc, depinde de circumstanţe şi nu în ultimul rând de educaţie. Fiecare îşi iubeşte ţara în felul său şi o arată în mod diferit. Adevărul e că nu te poţi rupe niciodată de locul în care te-ai născut. Mie îmi e dor de ţara mea, de părinţii mei, de mâncarea din ţara mea. Vorbesc des cu ei pe internet, dar nu e acelaşi lucru.
- Cum ţi se par româncele?
- Sunt foarte drăguţe, foarte amabile. Mereu mă salută, mă întreabă ce mai fac…”Hello, Oscar!” (N.R. varianta engleză a numelui Xianzhen)
- Ce nu îţi place aici?
- Ţiganii. M-am simţit jefuit cumva, când mergeam pe stradă şi mâncam ceva, iar unul s-a repezit să îmi ia mâncarea.
