DE ULTIMĂ ORĂ: S-a reluat alimentarea cu apă rece în întregul oraş

DE ULTIMĂ ORĂ: S-a reluat alimentarea cu apă rece în întregul oraş
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După mai bine de nouă zile în care aproape zece la sută din oraş nu a beneficiat de apă rece, conducerea Societăţii Apă Canal a decis realimentarea cu apă potabilă în întregul oraş. "Ca urmare a recuperării soldurilor restante de la circa 90 la sută din asociaţiile de proprietari, nivelul încasărilor în ultima perioadă a depăşit cu aproximativ 30 la sută valoarea facturilor curente", se arată într-un comunicat al societăţii gălăţene. Conducerea Apă Canal atrage, însă, atenţia că această măsură nu-i încurajează pe rău-platnici. "Monitorizăm în perioada următoare plăţile efectuate de asociaţiile de proprietari, în speranţa că acestea se vor menţine la nivelul actual", se mai precizează în comunicat. Situaţia încasărilor va fi reevaluată în luna iulie, când se vor dispune noi măsuri pentru recuperarea facturilor neîncasate.

Citit 3077 ori Ultima modificare Joi, 08 Mai 2014 16:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.