S-a dat apă pe terasa Vânători

S-a dat apă pe terasa Vânători
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Inginerul Aurel Zamfir, directorul sucursalei Galaţi a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), ne-a declarat că începând de luni, 4 mai, a început furnizarea apei pentru irigaţii pe terasa Vânători, prin pornirea agregatelor de pompare de la SRP1. „Am făcut probe sub presiune şi ne apucăm de treabă”, a spus Zamfir.

Precizăm că sistemul de pompare tocmai pornit este unul dintre cele mai complexe din judeţul Galaţi. Apa este ridicată la o înălţime de peste 80 de metri, prin conducte magistrale cu diametrul de peste trei metri. Sistemul deserveşte circa 20.000 de hectare de teren, cultivate în mare parte cu cereale şi legume.

Directorul ANIF Galaţi ne-a mai declarat că speră ca fermierii din zona Vânători-Tuluceşti-Scânteieşti să se apuce să irige.

„Pământul are nevoie de apă, iar efortul nostru de a pune în funcţiune agregatele, mari consumatoare de energie, trebuie să aibă finalitate: apa să ajungă la plante, nu doar în canalele magistrale”, a mai spus Aurel Zamfir.

Citit 819 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.