Drăgaica, Caloianul şi Paparudele PĂSTRATE din vechime, la muzeul din Pădurea Gârboavele (FOTO)

Drăgaica, Caloianul şi Paparudele PĂSTRATE din vechime, la muzeul din Pădurea Gârboavele (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La cea de-a XIV-a ediţie a proiectului „La Dunăre de Sânziene”, care a avut loc marţi la Muzeul Satului „Petru Caraman” din Pădurea Gârboavele, a fost invocată ploaia prin câteva obiceiuri tradiţionale româneşti. Caloianul, Paparuda şi Drăgaica au fost realizate cu multă dăruire şi pasiune de către grupurile folclorice participante, întrucât după câteva ore, ploaia invocată chiar a venit peste oraşul Galaţi. Organizatorii, membrii secţiei de Cercetare a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, şi-au propus ca evenimentul să ilustreze o zi din viaţa satului, pe drum, în faţa porţii. Aici au fost prezente grupuri din Braniştea, Cuza-Vodă, Piscu, Galaţi şi Odaia Manolache, care au promovat obiceiurile din zona lor de provenienţă şi au prezentat bucatele tradiţionale.

„La Muzeul Satului am reconstituit obiceiuri tradiţionale de ploaie şi de invocare a ploii – câteva care s-au mai păstrat până aproape de timpurile noastre din zona Galaţiului. Sunt obiceiuri care au încântat copilăria multor adulţi şi vârstnici şi care aveau un rol bine ştiut şi cunoscut în cadrul mentalităţii tradiţionale de altădată”, ne-a spus Anişoara Ştefănucă, şeful secţiei de Cercetare a Centrului Cultural. Aceste obiceiuri erau practicate fie a treia zi de Paşti, fie de Sânziene, în 24 iunie. Caloianul este o păpuşă din lut cu chip de om, la scară mai mică, modelată de femei, care este aşezată într-un „sicriu” înfrumuseţat cu coji de ouă rămase de la Paşti sau cu flori. Acesta era bocit, privegheat aşa cum se procedează la oricare mort, iar apoi era înmormântat. Apoi se dezgropa şi era dus pe o apă curgătoare. Paparuda este o fată îmbrăcată în frunze, care întruchipează o zeitate a vegetaţiei. Ea merge prin sat şi e stropită de toţi cei din case cu apă. Drăgaica sau Sânzienele este un obicei foarte vechi, menţionat şi de Dimitrie Cantemir. De Sânziene, fetele obişnuiau să practice unele ritualuri pentru a afla dacă se vor căsători în anul respectiv – culegeau flori de scaieţi şi le aşezau la streaşina casei. A doua zi, dimineaţa, dacă floarea era înflorită, înseamnă că se va mărita. Dacă era ofilită, trebuia să mai aştepte.

CITEŞTE ŞI: Sânzienele din Pădurea Gârboavele

Citit 4920 ori Ultima modificare Marți, 24 Iunie 2014 20:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.