Un moment de răzbunare îl va costa câțiva ani de închisoare pe un tânăr teribilist din județul Galați, care a vrut să se răzbune pe șeful postului de poliție din comuna în care locuia.
Tânărul de 19 ani, din Suceveni, a fost reținut pentru 24 de ore și are toate șansele să ajungă după gratii pentru mai multă vreme.
În urma administrării probelor, oamenii legii au stabilit că, în noaptea de 1 spre 2 iunie 2025, în jurul orei 1.00, tânărul s-a dus cu o canistră plină cu combustibil la locuința polițistului, i-a stropit cele două mașini parcate în fața casei și le-a dat foc. Se pare că atât bărbatul, cât și concubina acestuia fuseseră amendați de omul legii, șef de post la Suceveni. Ambele autoturismele au fost distruse.
"Scopul săvârșirii faptei a fost acela al răzbunării, întrucât, cu câteva zile înainte de incendiere, persoana vătămată le-a aplicat sancțiuni contravenționale atât inculpatului, cât și concubinei acestuia", a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, Dan Iamandi.
La momentul săvârșirii faptei, oamenii legii au deschis un dosar penal pe numele tânărului, acuzându-l de distrugere prin incendiere, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, cu sprijinul polițiștilor de Investigații Criminale de la IPJ Galați. În urma cercetărilor și administrării probatoriului, procurorii au cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în ultraj.