Distracţia a primat la festivalul "Dunărea Noastră"! Machetele nu au putut ţine piept concertelor şi artificiilor (FOTO)

Distracţia a primat la festivalul "Dunărea Noastră"! Machetele nu au putut ţine piept concertelor şi artificiilor (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pe agenda manifestărilor festivalului "Dunărea Noastră", desfăşurat în premieră la Galaţi, au figurat şi o serie de expoziţii destinate să aducă în atenţia concitadinilor câte ceva din istoricul specific oraşului. Cum tematica festivalului care a ţinut oraşul în priză trei zile a fost Dunărea, nu puteau lipsi vapoarele, chiar şi în miniatură, care să poată fi studiate îndeaproape de cei interesaţi şi care să aducă în atenţie pasiunea pentru navomodelism. Cele 17 machete expuse în holul Universităţii Dunărea de Jos au făcut însă greu faţă "concurenţei" de pe Faleză, majoritatea gălăţenilor interesaţi de festival concentrându-se în jurul concertelor şi focurilor de artificii. Astfel, puţini curioşi s-au abătut de la kilometrul zero al distracţiei de pe malul Dunării pentru a ajunge la Universitate ca să vadă machetele navelor uşoare şi de agrement, cei mai interesaţi arătându-se copiii. Însoţiţi de părinţi, micuţii au fost cam singurii care s-au bucurat de vapoarele în miniatură, punctul de atracţie fiind, de departe, macheta vasului Tudor Vladimirescu, un simbol al navalismului gălăţean care din păcate este astăzi, prea puţin accesibil publicului larg.

Citit 2653 ori Ultima modificare Duminică, 29 Iunie 2014 17:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.