Gălăţeni înşelaţi: PET-uri şi cartoane în loc de ţigări

Gălăţeni înşelaţi: PET-uri şi cartoane în loc de ţigări
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 3 au identificat două persoane bănuite de înşelăciune. Cei doi, un bărbat şi o femeie, ambii de 36 ani, din Galaţi, ofereau spre vânzare pachete de ţigări contra unor sume de bani. Două părţi vătămate s-au plâns la poliţie, în decembrie 2013, că în locul ţigaretelor se aflau PET-uri din plastic şi bucăţi de carton.

În baza probelor administrate, poliţiştii au stabilit că cei doi mai sunt bănuiţi de comiterea a încă două fapte similare, petrecute în lunile februarie şi iunie 2013.

Prejudiciul se ridică la aproximativ 18.200 de lei, iar cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentaţi magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Citit 1641 ori Ultima modificare Marți, 01 Iulie 2014 17:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.