Victor Piţurcă şi-a reziliat contractul cu FRF

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat vineri, agenţiei NewsIn, că fostul selecţioner al României, Victor Piţurcă, a acceptat să semneze oferta de reziliere a contractului, în valoare de 300.000 de euro, şi nu 500.000, aşa cum dorise iniţial tehnicianul.

"Domnul Piţurcă a semnat contractul de reziliere în valoare de 300.000 de euro. Acum toate lucrurile sunt clare", a spus Ionuţ Lupescu.

La rândul său, Victor Piţurcă a confirmat pentru NewsIn înţelegerea: "Tot ce a spus domnul Lupescu despre reziliere este valabil".

Victor Piţurcă a fost demis de la echipa naţională ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate în preliminariile CM 2010. Iniţial, FRF i-a propus să-şi reziliere contractul, scadent la finalul anului, în schimbul a 250.000 de euro, însă acesta a refuzat. După şedinţa CEx de pe 16 aprilie, s-a decis ca suma să fie mărită la 300.000 de euro.

Piţurcă a fost numit la naţională la sfârşitul anului 2004, iar de atunci a condus naţionala în 47 de jocuri amicale sau oficiale în care tricolorii au înregistrat 28 de victorii, 7 rezultate de egalitate şi 12 înfrângeri. În actuala campanie de calificare pentru Campionatul Mondial din Africa de Sud din 2010, tricolorii au avut un parcurs foarte slab şi se află pe locul 5 în grupa preliminară, cu doar 4 puncte după 5 meciuri disputate. Tricolorii au înregistrat până acum o singură victorie (1-0 cu Insulele Feroe), un rezultat de egalitate (2-2 cu Franţa) şi 3 înfrângeri (0-3 cu Lituania, 2-3 cu Serbia şi 1-2 cu Austria).

Citit 608 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.