* O femeie a fost lovită de propriul cal, iar soţul ei a s-a rănit la căruţa la care era înhămat acelaşi bidiviu * În ciuda durerii, cei doi spun că-şi iubesc animalul şi că nu-l vor pedepsi *
E clar, Ducipal nu s-a născut la sat! Sau cel puţin nu într-un sat care să semene cât de cât cu cele din comuna Oancea. Dar asta nu înseamnă că acolo nu sunt cai vajnici şi greu de stăpânit, mai ales dacă stăpânii sunt bătrâni şi nu mai au vigoarea de altă dată.
I s-a întâmplat unei femei de 67 de ani, pe care bidiviul a lovit-o. „E căluţul meu şi ţin la el ca la ochii din cap. Înainte treceam pe lângă el, dar acum m-a lovit, na! Nu sunt supărată pe el, de ce să fiu? E căluţul meu! De acum mi-a trecut, pot să-mi dea drumul acasă!” povesteşte femeia.
După ce a vorbit cu presa, pe femeie au podidit-o lacrimile. Din cauza dorului de casă sau a greutăţilor care o apasă …
Ar avea şi motive să se întoarcă mai repede acasă. În patul de alături, la secţia Arşi, îşi duce suferinţa, de o lună de zile, soţul femeii. În vârstă de 70 de ani, bărbatul povesteşte, ceva mai pesimist: „Uite, acum vreo lună, mi-a alunecat un picior, când mergeam cu căruţa şi mi l-a prins roata. Şi de atunci stau tot prin spital. Şi acum şi cu nevastă-mea … nu mai ştim nimic de animale, de casă…”.
Omul mai spune că pe cal îl cheamă Cezar, dar mai are şi un mânz, Cristinel, cu care se joacă acum, cam brutal ce-i drept, un nepot. N-ar fi de mirare, deci, dacă şi Cristinel s-ar învăţa cu muşcatul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa, faptul că oamenii îşi iubesc animalul chiar şi după ce i-a accidentat demonstrează faptul că la Oancea – cunoscută în ultimele zile doar prin intermediul conflictul soldat cu moartea prin împuşcare a unui localnic şi relatat pe larg de ziarul nostru – există şi oameni cu suflet mare, care te îndreptăţesc să te mândreşti că eşti gălăţean.
