A început DEMOLAREA GARAJELOR în Micro 17, în cadrul restructurării urbane

A început DEMOLAREA GARAJELOR în Micro 17, în cadrul restructurării urbane
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Peste 90 de deţinători de garaje şi chioşcuri din cartier au termen până pe 2 octombrie să-şi pună jos construcţiile


O baterie de şase garaje este locaţia unde a început luni, 22 septembrie 2014, demolarea construcţiilor provizorii din Micro 17. Garajele, aferente blocurilor L de pe strada Oltului, au fost, după toate aparenţele, golite de proprietari ca urmare a primirii notificărilor de la Primărie prin care li se punea în vedere să se apuce de demolat.

Doar unul dintre proprietari începuse luni să dărâme construcţia, cu ajutorul unei echipe de muncitori care dădeau zor, cu un picamer, să pună pereţii la pământ. Acelaşi lucru îl vor face şi ceilalţi posesori de construcţii şi asta în scurt timp, deoarece termenul avansat de Primărie este 2 octombrie.

83 de construcţii de acest gen precum şi nouă chioşcuri sunt vizate de această acţiune, pe locul lor urmând să fie construite, conform planurilor municipalităţii, locuri de parcare rezidenţiale şi un loc de joacă cu o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi. 

Garajele nimănui

Dacă în majoritatea cazurilor proprietarii garajelor ce vor trebui demolate au fost identificaţi fără probleme şi notificaţi la domiciliu, nouă dintre aceştia sunt necunoscuţi, aşa că reprezentanţii Primăriei au lipit somaţiile pe uşile garajelor.

„În cazul în care, până la expirarea termenului limită nu apar titularii contractelor de închiriere a terenurilor respective, construcţiile provizorii vor fi demolate de Primărie”, a explicat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

 

Citit 7847 ori Ultima modificare Luni, 22 Septembrie 2014 18:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.