Bărbat găsit FĂRĂ VIAŢĂ în fântâna din curte

Bărbat găsit FĂRĂ VIAŢĂ în fântâna din curte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un bărbat de 56 de ani a fost găsit mort în puţul din curtea casei sale, situate în satul Gârbovăţ, comuna Ghidigeni. Cadavrul a fost scos din groapă de un echipaj de pompieri, miercuri seară. Pentru că nu avea urme vizibile de violenţă, anchetatorii cred că ar putea fi vorba de o sinucidere. Serviciul de Medicină Legală Galaţi este cel care va stabili însă cauza exactă a decesului.

Un caz asemănător a avut loc la sfârşitul lunii iulie, în localitatea Băleni.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” Galaţi au fost sesizaţi, prin numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că, în localitatea Băleni, un bărbat de 48 de ani a căzut într-o fântână. Patru pompieri au urcat în autospecială şi au plecat imediat la faţa locului. Pentru a coborî în fântâna adâncă de peste 25 de metri, aceştia au folosit un scripete şi corzi groase. Misiunea de salvare a fost mult îngreunată din cauza faptului că puţul nu mai era folosit, iar pereţii umezi de pământ făceau ca spaţiul de manevră să fie redus şi să existe riscul surpării unor porţiuni din perete. Pentru a-l aduce pe bărbat la suprafaţă, salvatorul care a coborât în fântână a folosit aparatul de respirat, deoarece rezidurile de pe fundul puţului, la peste 25 de metri, făceau aerul irespirabil.

Pompierii au ridicat victima la suprafaţă, însă, din păcate, a fost prea târziu. Bărbatul era deja mort. În acest caz există suspiciunea unui suicid, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat.

Citit 918 ori Ultima modificare Joi, 02 Octombrie 2014 17:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.