(FOTO) Tehnologia ajunge şi la noi: TROTUARELE Galaţiului vor fi măturate şi spălate mecanic
Foto: Foto: Nicoleta Onofrei

(FOTO) Tehnologia ajunge şi la noi: TROTUARELE Galaţiului vor fi măturate şi spălate mecanic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Patru automăturători marca Tennant, aprobate de furnizorii Casei Regale a Angliei, vor face curăţenie pe străzile Galaţiului, începând de săptămâna aceasta. Ieri, Primăria a inaugurat cele patru automăturători printr-un exerciţiu demonstrativ efectuat în zona pietonală de la blocurile "P", din centru. Utilajele respective, achiziţionate de către Primărie contra sumei de 150.000 de lei, fiecare, vor fi folosite de Ecosal de dimineaţa până seara, de la 6.00 până la 22.30, pentru curăţenia trotuarelor.

Curăţenie la nivelul secolului XXI

Automăturătorile vor spăla trotuarele, vor aspira gunoaiele şi le va toca înainte de a fi distribuite în sacul menajer din interior. Mai mult decât atât, maşinăriile au câte un furtun mobil pentru a prelua dejecţiile animale de pe trotuar, depozitându-le într-un recipient special amenajat. Potrivit informaţiilor tehnice furnizate de către şeful secţiei Menaj din cadrul Ecosal, Vasile Taşcă, o automăturătoare poate strânge gunoi menajer până la 120 de litri, după care poate fi schimbat sacul, pentru a-şi continua treaba.

De asemenea, rezervorul pentru apă are o capacitate de 50 de litri şi are şi un rezervor pentru detergent. „Aceasta are o capacitate de nouă litri de motorină, consumă aproximativ un litru pe oră. Este făcută într-o execuţie robustă, în aşa manieră încât se poate lucra şi pe ploaie, absolut totul este lucrat etanş. Pe lângă aspiratorul central, este prevăzută cu două pompe de aspirare mobile, una pentru deşeuri, cealaltă pentru dejecţii animale. Are perii, are accelerator pentru mărirea puterii aspiratorului, avertizoare sonore, în caz că se lucrează într-o zonă mai aglomerată”, ne-a explicat şeful din cadrul Ecosal.

 

Ionuţ Pucheanu

Potrivit directorului Serviciului Public Ecosal, Ionuţ Pucheanu, cele patru automăturători ar trebui să fie suplimentate cu încă şase astfel de utilaje. „Mă bucur enorm că Primăria a reuşit să achiziţioneze automăturătorile, a înţeles nevoia unor astfel de utilaje şi că salubrizarea ar trebui să intre în secolul XXI, să numai fie făcută cu târnul. Am făcut o solicitare către Primărie, ne-a fost aprobată. Sper să nu se oprească doar la cele patru, să avem măcar zece. Este mult mai uşor să menţii curăţenia astfel”, ne-a declarat Ionuţ Pucheanu.

Angajaţii Ecosal, încântaţi de achiziţie

Primii angajaţi Ecosal care vor mânui automăturătorile sunt Marian Proca, Fănel Trofin, Dumitru Dumitraşcu şi Marcel Diaconu, care, potrivit şefului secţiei Menaj, Vasile Taşcă, au fost instruiţi de când au ajuns utilajele, pentru ca acestea să nu aibă secrete pentru lucrători. Cei patru consideră achiziţia automăturătorilor un lucru minunat, iar dintre ei doar Fănel Trofin a mai avut ocazia să vadă astfel de măturători, în Italia. „Este mult mai bine, vor mai fi şi mături, dar este mult mai uşor să faci curăţenie cu aceste utilaje”, ne-a spus acesta. În total, zece oameni vor avea ocazia să lucreze cu automăturătorile, în schimburi, în funcţie de program şi libere.

 

Citit 6754 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Octombrie 2014 18:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.