Minoră de 16 ani, acuzată de furt de combustibil

Minoră de 16 ani, acuzată de furt de combustibil
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O adolescentă de 16 ani şi un bărbat de 35 de ani, ambii din Galaţi au dat de necaz în urma unei incursiuni pe care au făcut-o în miezul nopţii de miercuri spre joi. Cei doi au fost surprinşi de o patrulă de la Secţia 1 în timp ce, cu ajutorul unui furtun de plastic, scoteau combustibil din rezervorul unei maşini parcate pe strada Constantin Brâncoveanu, din Mazepa II. La momentul la care au fost depistaţi, cei doi reuşiseră să pună deoparte circa 12 litri de combustibil. Ei sunt cercetaţi în libertate pentru furt calificat.

Astfel de cazuri au loc destul de des în Galaţi.

În mai, poliţiştii au reuşit să dea de urma a doi tineri care se ocupau cu furtul de combustibil din autoturisme, aceştia fiind depistaţi pe strada Frunzei, la câteva minute după ce dăduseră o nouă lovitură. Ceea ce i-a dat de gol pe Valentin C., de 32 de ani şi Robert M., de 20 de ani, au fost un bidon plin cu zece litri de benzină, două PET-uri goale şi un furtun de trei metri. Cei doi au fost preluaţi de poliţiştii de la Compartimentul Furturi din Auto, oamenii legii având suspiciuni că au în faţă hoţi cu experienţă.

"În urma verificărilor s-a stabilit că cei doi suspecţi au sustras combustibilul respectiv din rezervorul unui autoturism parcat pe strada pe care fuseseră depistaţi. Cu ocazia extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cei doi sunt suspecţi de comiterea altor şapte fapte similare, în perioada 22 aprilie - 10 mai, când, prin forţarea buşonului, au sustras combustibil din rezervoarele autoturismelor", ne-a precizat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Citit 1538 ori Ultima modificare Joi, 09 Octombrie 2014 17:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.