Zeci de cadre didactice au scăpat de navetă

Zeci de cadre didactice au scăpat de navetă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Au prins trenul pretransferărilor * Grădiniţele din rural au rămas fără educatoare calificate *

Se întâmplă o dată la mulţi ani ca un om să prindă o şansă unică menită să-i schimbe viaţa din temelii. Aşa s-a întâmplat anul acesta la pretransferul profesorilor pentru apropiere de domiciliu.

Datorită unei prevederi care permite mutarea dascălilor de pe catedre din mediul rural în cel urban şi de la şcoli generale la liceu, zeci de oameni au scăpat de navete zilnice şi obositoare sau au reuşit să obţină un post  mai aproape de casă. Aproximativ 500 de profesori s-au înscris anul acesta la pretransferări,  dublu faţă de câţi au fost anul trecut. Oamenii s-au grăbit să prindă acest tren, mai ales că metodologia se schimbă de la an la an.

După 18 ani, în sfârşit acasă

La învăţători, 18 cadre din mediul rural au prins locuri în Galaţi. Unii dintre ei, cum e cazul învăţătorului Lupu Neicu Stan, de la Vânători, au reuşit să prindă post în oraş după 18 ani de navetă. Din acest motiv, inspectorii şcolari care au făcut, ieri, parte din cele două comisii au asistat la bucuria oamenilor care au reuşit să prindă post în oraş, dar şi la disperarea celor care nu au mai apucat posturi. Bucuria sau tristeţea au fost cu atât mai mari cu cât, de ani buni posturile libere în oraş la învăţători puteau fi numărate pe degetele de la o singură mână.

Fără educatoare calificate în rural

Cele mai norocoase anul acesta au fost educatoarele. „A fost un val de ieşiri la pensii, şi s-au eliberat foarte multe locuri în oraş. 35 de educatoare din mediul rural au reuşit să prindă post în Galaţi şi chiar au mai rămas locuri libere. Problema e că grădiniţele din mediul rural au rămas fără educatoare calificate. Sperăm ca la titularizare să ocupăm o parte dintre acestea să nu avem o creştere majoră a procentului de necalificaţi”, ne-a declarat inspectorul general-adjunct Mitică Dudău.

Au fost şi câteva incidente neplăcute. Câteva educatoare nu s-au putut transfera în Galaţi, pentru că aveau buletin cu domiciliul  stabil în această localitate obţinut după  17 februarie 2009 (data limită admisă de metodologie).

„M-am săturat de 5 kilometri pe jos zilnic!”

Bucuria a fost mare şi în rândul profesorilor de matematică. Pentru a-i ajuta pe câţi mai mulţi tineri să se poată transfera din rural în urban, catedrele au fost realizate la această disciplină şi din ore la câte două şcoli, lucru admis de metodologie. Deşi instituţiile care compuneau catedra nu erau întotdeauna apropiate, dascălii de matematică au preferat să facă naveta între două şcoli din Galaţi decât să se mai ducă la ţară sau să facă naveta la Tecuci.

Marius Drujescu a renunţat bucuros la postul de la Tecuci, după o navetă de un singur an, alte profesoare s-au grăbit să ocupe post la oraş şi la liceu, în ideea că vor prinde la anul altceva mai bun la pretransferări:

„Nu mai vreau la ţară. Dacă la anul se modifică metodologia şi nu se mai acceptă transferuri din mediul rural în urban?", ne-a declarat Luminiţa Caragea, profesoară la Măstăcani. Aşa că a ales să meargă la Tecuci, la o distanţă aproape dublă decât cea pe care a parcurs-o până acum.

Liliana  Cernea, profesoară la Şcoala din Izvoarele, a semnat fericită pentru un post la Tg. Bujor: „Vreau o navetă cu maşina. M-am săturat să merg 5 kilometri pe jos zilnic, dus şi întors. Maxi-taxi nu merge decât până la Slobozia Conachi, nu şi la Izvoarele”, a spus, răsuflând uşurată.

Astăzi, 20 mai, şedinţa publică de pretransfer va continua pentru profesorii de muzică, desen, educaţie tehnologică, educaţie fizică, filozofie, logică, geografie, religie, istorie, psihopedagogie, engleză, franceză, biologie, română, învăţământ special, discipline tehnice şi instruire practică.

Citit 2327 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.