ÎN ATENŢIA GĂLĂŢENILOR: Doar astăzi mai puteţi cere SUBVENŢIE pentru CĂLDURĂ

ÎN ATENŢIA GĂLĂŢENILOR: Doar astăzi mai puteţi cere SUBVENŢIE pentru CĂLDURĂ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Termenul-limită se referă la gălăţenii care sunt conectaţi la sistemul public de încălzire * Cei care se încălzesc cu gaze naturale, energie electrică, combustibili petrolieri sau solizi au termen până la 20 noiembrie


Gălăţenii conectaţi la sistemul public mai pot să facă doar astăzi (marţi, 4 noiembrie) solicitări pentru ajutoare de încălzire pentru sezonul rece. După această dată, aceste ajutoare nu se mai pot acorda decât la modul excepţional, în condiţii speciale.

Cei care doresc un astfel de ajutor trebuie să facă cereri la asociaţiile de proprietari, pentru cei care locuiesc la bloc şi se încălzesc în sistem centralizat, la sediul Apaterm (pe strada Crizantemelor), pentru cei care locuiesc la casă şi sunt racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, sau la Patinoarul Artificial, etajul 1, Comisia pentru Căldură a Primăriei, pentru cei care se încălzesc cu gaze naturale, energie electrică, combustibili petrolieri sau solizi. Cererea-declaraţie tip poate fi descărcată gratuit pe site-ul Primăriei municipiului Galaţi, accesând www.primăria.galati.ro.

Cine poate face cerere

De ajutoarele pentru încălzirea locuinţei pot beneficia familiile şi persoanele singure care se încălzesc în sistem centralizat şi ale căror venituri nete pe membru de familie sunt mai mici de 786 de lei (în cazul familiilor) şi de 1.082 de lei (pentru persoanele singure). În cazul consumatorilor care folosesc gaze naturale, energie electrică şi combustibili solizi ori petrolieri, venitul net lunar pe membru de familie nu trebuie să depăşească 615 lei. În cazul solicitării ajutoarelor pentru energia electrică, anchetele sociale se efectuează obligatoriu pentru toate situaţiile, în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii, în vederea verificării sistemului de încălzire utilizat.

Potrivit unui comunicat de presă, remis de către Primăria Municipiului Galaţi, "documentele necesare şi informaţii suplimentare  pot fi obţinute de la Comisia de căldură a Primăriei municipiului Galaţi, din incinta Patinoarului (etajul 1 - dreapta), str. George Coşbuc nr. 253A, la numerele de telefon 0236.488444, 0336.10211 sau de pe site-ul  Primăriei".

Un titular are dreptul legal la un singur ajutor de încălzire, în funcţie de tipul de încălzire a locuinţei (energie termică, gaze naturale, energie electrică sau lemne, combustibili) şi obligaţia de a comunica Primăriei, prin depunerea unei noi declaraţii pe propria răspundere, orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de cinci zile de la data modificării.

În situaţia în care familiile şi persoanele singure îndeplinesc condiţiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului de ajutor pentru încălzirea locuinţei se face începând cu luna depunerii cererii, dacă aceasta este depusă până pe 20 ale lunii.

Cererile pentru gaze naturale, energie electrică şi combustibili solizi se vor depune la Comisia de Căldură până la data de 20 noiembrie.

Căldură pentru toată lumea

Potrivit reprezentanţilor Apaterm, odată cu intrarea în luna noiembrie, absolut toţi cei racordaţi la sistemul centralizat de încălzire primesc căldură. Pe de altă parte, cei de la Apaterm susţin că acolo unde încă nu s-a furnizat căldură există probleme cu instalaţiile blocurilor, probleme pe care societatea se arată dispusă să le rezolve, evident contra cost. În acest moment, nu există nicio problemă tehnică la punctele termice ce aparţin Apaterm.

Citeşte şi: CĂLDURĂ pentru toţi gălăţenii. PÂNĂ CÂND?

Citit 2654 ori Ultima modificare Luni, 03 Noiembrie 2014 18:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.