PREZIDENŢIALE 2014, TURUL 2/ Gălăţenii din diaspora, corespondenţii noştri speciali. "Viaţa liberă" vă ţine la curent cu VOTUL DIN TOATĂ LUMEA

PREZIDENŢIALE 2014, TURUL 2/ Gălăţenii din diaspora, corespondenţii noştri speciali. "Viaţa liberă" vă ţine la curent cu VOTUL DIN TOATĂ LUMEA
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe tot parcursul zilei de duminică, 16 noiembrie 2014, cotidianul „Viaţa liberă” vă va ţine la curent cu tot ceea ce se întâmplă la secţiile de votare organizate de Ministerul Afacerilor Externe în afara graniţelor României. Oră de oră, vom încerca să vă oferim, pe site-ul ziarului "Viaţa liberă", relatări şi mesaje, însoţite de fotografii martor, trimise în timp real de gălăţenii de pretutindeni care votează în diaspora. Opţiunea lor pentru alegerea preşedintelui României contează, dreptul lor constituţional de a alege trebuie să fie respectat, tocmai de aceea ne pasă de modul în care se desfăşoară scrutinul în străinătate.

Încă de ieri, 14 noiembrie, i-am chemat alături de noi pe gălăţeni de pretutindeni, cititori ai ziarului „Viaţa liberă”, şi le-am propus să devină, pentru o zi, corespondenţii noştri în toată lumea. I-am rugat să ne transmită, de oriunde s-ar afla dincolo de graniţele României, mesaje despre mersul alegerilor şi desfăşurarea procesului de votare, însoţite şi de fotografii. Cele mai interesante vor fi publicate în timp real pe site-ul ziarului „Viaţa liberă”.

Citeşte şi: Gălăţeni din toată lumea, FIŢI CORESPONDENŢII SPECIALI ai "Vieţii libere" de ALEGERI!

Citit 930 ori Ultima modificare Vineri, 14 Noiembrie 2014 19:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.