Procesul "Trofeul Calităţii" s-a amânat pentru a patra oară

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Procesul "Trofeul Calităţii", în care sunt judecaţi Adrian Năstase şi Irina Jianu, s-a amânat, pentru a patra oară, următorul termen fiind stabilit pentru data de 16 iunie.

Motivul amânării a fost acela că trei dintre suporturile audio-video depuse ca probe la dosar de către procurori nu au putut fi deschise şi, în consecinţă, avocaţii nu au putut formula excepţii.

Instanţa a pus în vedere reprezentanţilor Parchetului să explice de ce nu s-au putut folosi probele respective şi, de asemenea, să consemneze dacă doresc să folosească în continuare cele trei suporturi audio-video.

Adrian Năstase a prezentat, la ieşirea de la proces, un document, care, conform declaraţiilor lui, ar reprezenta expertiza tehnică-judiciară din dosarul Flota, efectuată acum 10 ani, care conţine zeci de pagini. Din acest raport ar rezulta faptul că preşedintele Băsescu ar fi adus un prejudiciu statului român în valoare de peste 80 milioane de dolari.

Judecarea dosarului "Trofeul Calităţii", în care Adrian Năstase, Irina Jianu şi alte patru persoane sunt acuzate în legătură cu strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a social-democratului a început pe 26 februarie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o amânare.

Conform DNA, Adrian Năstase a fost trimis în judecată alături de Jianu şi de celelalte patru persoane, în data de 20 ianuarie 2009, după ce procurorii au constatat că simpozionul „Trofeul calităţii" a fost organizat pentru a masca strângerea unor sume de bani de la societăţi pentru campania electorală prezidenţială a social-democratului.

Năstase este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Irina Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, este acuzată de infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată; spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată; fals intelectual la Legea contabilităţii, săvârşite sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată; folosirea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor societăţii sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată.

În instanţă a ajuns şi Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct în cadrul  ISC, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, şi Cristian Vasile, director general al Eurografica SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Au mai fost deferiţi justiţiei şi Bogdan Popovici, pentru spălare de bani în formă continuată; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi Ioana Popovici, pentru  spălare de bani în formă continuată; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată

Din rechizitoriul întocmit de procurori, susţine DNA, a reieşit că, în cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), sub conducerea Irinei Jianu, a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat „Trofeul calităţii în construcţii”. În realitate, simpozionul reprezenta un cadru  în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a lui Adrian Năstase.

Procurorii arată că evenimentul a fost organizat ca urmare a exercitării de către inculpat a influenţei si autorităţii decurgând din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat (PSD) asupra lui Jianu (persoană ce a fost numită în funcţia de inspector general în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii urmare a legăturilor apropiate cu persoane marcante din cadrul PSD), asupra lui Bogdan Popovici (fost membru al CFSN şi apropiat al familiei Năstase), asupra Ioanei Popovici (persoană care, împreună cu  Popovici Bogdan controla un grup important de firme), asupra lui Cristian Vasile , administrator al SC EUROGRAFICA SRL (societate care beneficiase de contracte importante cu PSD pentru tipărirea unor materiale electorale şi care avea legături cu persoane importante din cadrul PSD)  precum şi asupra altor persoane.

Persoanele respective erau fie membri PSD cu funcţii importante în cadrul unor instituţii publice (Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA, Agenţia Naţională Sanitar Veterinară, Compania Naţională a Lignitului, Complexul Energetic Turceni, Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare), fie lideri de partid locali, primari şi preşedinţi de consilii judeţene. Aceştia au impus achitarea unor importante sume de bani sub formă de taxe de participare pentru un simpozion irelevant pentru activitatea instituţiilor respective, susţine DNA.

Asupra unui alt grup de participanţi – reprezentanţi de societăţi comerciale în construcţii - s-a exercitat constrângere morală prin aceea că inspectorii de specialitate care le avizau lucrările le transmiteau invitaţiile de participare le solicitau apoi copia ordinului de plată.

Taxele de participare au fost de 5 milioane de lei vechi pentru persoane fizice şi 15 milioane de lei vechi pentru persoane juridice.

Banii strânşi din taxe, în valoare de 67.463.972.430 ROL ar fi trebuit, potrivit legii, să se constituie venituri la bugetul ISC care era instituţie publica. Însă, potrivit anchetatorilor, Irina Paula Jianu, cu sprijinul Dianei Gasparovici, încălcând prevederile legale, au dispus ca aceste taxe să fie încasate direct de patru societăţi comerciale controlate de Bogdan Popovici şi Ioana Popovici  ( SC MEDIAGLOBE INVEST SRL, SC URBAN CONSULT SRL, SC AXA MANAGEMENT SRL, SC CONTUR MEDIA SRL).

ISC nu a urmărit modul de utilizare a sumelor încasate din taxele de participare şi nu a întocmit  „Decontul de cheltuieli” astfel că   nici o cheltuială efectuată pentru Trofeul Calităţii nu a fost decontată în mod legal, mai arată DNA.

Potrivit Direcţiei, societăţile implicate în organizarea evenimentului au colectat taxele de participare şi au subcontractat executarea serviciilor de organizare a simpozionului. Pentru acoperirea diferenţei dintre suma încasată de la participanţi şi cheltuielile efectiv realizate, cele patru societăţi mai sus menţionate au încheiat contracte cu o altă societate, SC AROND SRL, controlată tot de Bogdan Popovici şi Popovici Marina Ioana SC având ca obiect în principal  servicii de „concepţie” şi „organizare”.

Respectivele contacte erau menite să justifice 92% din totalul cheltuielilor pentru o serie de servicii care în realitate nu au fost efectuate, precizează anchetatorii. Ulterior, pentru a se disimula provenienţa banilor, prin operaţiuni de spălare de bani (cesiune de acţiuni, majorare de capital, contracte false de vânzări de terenuri şi prestări servicii) desfăşurate prin intermediul  societăţilor  SC MEDIA ON SA, SC FORUM INVEST SA, Fundaţia Invest, toate controlate de soţii Popovici, suma de 53.256.338.838 ROL a fost transferată din conturile firmei AROND SRL în cele ale SC Eurografica SRL.

Din această sumă, Mihail Cristian Vasile a plătit, potrivit DNA,  33.841.734.455 de lei vechi, reprezentând contravaloarea materialelor de propagandă electorală (caiete, fulare, tricouri, calendare, pliante, brichete personalizate cu numele şi imaginea lui Adrian Năstase ).

"Pentru a disimula destinaţia ilicită a banilor proveniţi din organizarea simpozionului „Trofeul calităţii în construcţii” şi pentru a ascunde infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului Adrian Năstase, inculpatul Vasile Mihail Cristian a întocmit, atât personal cât şi prin interpuşi, documente comerciale şi financiar-contabile false. Sub aparenţa unor cheltuieli efectuate cu activităţi de publicitate pentru SC. Eurografica S.R.L., prin falsificarea înscrisurilor sus-menţionate, inculpatul Vasile Mihail Cristian a achiziţionat, livrat şi plătit contravaloarea materialelor de propagandă electorală pentru inculpatul Adrian Năstase", se arată în comunicatul DNA.

Potrivit acestuia, în acelaşi mod, Adrian Năstase a obţinut foloase necuvenite şi de la S.C. VERTCON S.A Bacău (societate controlată de inculpata Irina Paula Jianu) în cuantum de 382.172.020 ROL, reprezentând contr

Citit 836 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.