UGIR-1903: Efectele aplicării Programului Anticriză sunt practic nule

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reprezentanţii Uniunii Generale a Industriaşilor din România (UGIR-1903) au declarat, luni, că din cele aproximativ 96 de măsuri ale Programului Anticriză acceptate de Guvern au fost puse în aplicare, până în prezent, circa 28, efectele generale ale aplicării acestora fiind practic nule.

"Propunem Guvernului să aplice urgent măsuri precum înfiinţarea unui comitet interministerial pentru bănci, astfel încât să fie acordate finanţări şi să fie impuse sancţiuni pentru băncile care acordă credite în mod discriminatoriu", a declarat preşedintele UGIR-1903, Ioan Cezar Corâci.

De asemenea, printre măsurile propuse de UGIR-1903 Guvernului se numără neimpozitarea profitului reinvestit şi acordarea ajutoarelor de stat şi a subvenţiilor la timp.

În plus, reprezentanţii UGIR propun Guvernului să acţioneze pentru limitarea drastică a evaziunii fiscale, în cazul companiilor care au activitate în comercializarea de ţigări, alcool, dar şi pentru supermarketuri.

"Noi am discutat cu guvernanţii despre aceste măsuri şi facem în continuare toate demersurile pentru ca acestea să fie aplicate. Vom merge chiar şi până la intrarea în grevă fiscală, dar momentan nu vrem să agravăm situaţia", a mai spus preşedintele UGIR-1903.

Totodată, Uniunea Generală a Industriaşilor din România a trimis o scrisoare deschisă către Guvern şi preşedinţia României în care se precizează că programul anticriză de relansare economică trebuie să cuprindă măsuri bugetate cu termene şi responsabilităţi concrete, precum şi un mecanism de monitorzare a aplicării sale.

"UGIR, reprezentantă a intereselor patronatelor din industria şi serviciile din România, nu împărtăşeşte optimismul Guvernului privind depăşirea manifestărilor acute de criză economică în România", se arată în scrisoare.

De asemenea, reprezentanţii UGIR au menţiont că cer Guvernului să fie realist în evaluarea situaţiei economice grave în care se află Romînia şi să redeschidă dialogul întrerupt cu partenerii sociali despre un program serios anticriza şi de relansare economică.

"Criza financiară va avea efecte drastice undeva în lunile octombrie-noiembrie ale acestui an, când se estimează că vor fi un milion de şomeri plătiţi, şi circa 500.000 de şomeri care au lucrat la negru", a spus prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronale a Industriei Uşoare (FEPAIUS), Mihai Păsculescu.

Reprezentanţii UGIR-1903 au mai adăugat că datele preliminare pentru lunile aprilie şi mai şi informaţiile din economia reală confirmă previziunile negative asupra evoluţiei economiei românesţi în următoare perioadă, constituind motive serioase de îngrijorare pentru reprezentanţii mediului de afaceri din România.

Citit 608 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.