Mă uit cum stai cuminte n-arhiva mea şi-mi numeri
tristeţea, pasul, plânsul, smerenia, păsarea,
mă urmăreşti întruna, mă-ntrebi...eu dau din umeri,
nu ştiu de ce, de unde, nu ştiu răspunsul care-a
fost martor la pornirea "eu"(lui) meu spre mine,
spre oasele şi carnea mereului acesta
necunoscut, nemernic, nenorocit...în fine...!...
Făptaşii?...cică-s minus Celestul plus Celesta!
Un "eu" cu ochi, cu sânge, pipernicit, uşernic
printre atâtea sacre, păgâne, false "eu"(ri)...
un "eu" umplut cu sine, principiului copernic
slugoi până la moarte, mereu printre mereuri,
nimic printre nimicuri...[ne(tot) printre ne(toate)]...
un zero care strigă-n Neant "păstrează restul!",
un pui de aroganţă, un lez/Singurătate...!...
Făptaşii?...cică-s minus Celesta plus Celestul!
Mă uit cum stai cuminte, pe umeri...(în arhivă!)...
şi-mi scazi din câte zile mi-a dat să duc mereul
gustat de bogdaproste...(ca propria-mi colivă)...!...
Ce hohot, ce grimasă mi-arată Supraeul
sardonic şi făţarnic...sfărâmă, ricanează,
se scarpină în Haos, îmi dă să muşc din Zero.
îmi umblă cu securea la steauă şi la rază...!...
Tu cât mai stai cuminte, frumoaso, fă...Himero?!
